Franța. Tânăr român, ucis cu bestialitate de un rival amoros

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un român de 25 de ani a murit după ce a fost lovit de un vehicul în Lavelanet (Ariège), luni 13 aprilie. Numai că toate sursele indică faptul că nu ar fi vorba despre un simplu accident, ci despre o crimă premeditată de un rival în dragoste. 

Faptele s-au petrecut ieri după-amiază, în apropiere de Ariege, când un tânăr român a fost accidentat mortal de o mașină. Numai că, așa cum declară martorii, șoferul vehiculului nu doar că nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor victimei, și chiar ar fi condus mașina de mai multe ori înainte și înapoi peste victimă.

Deși medicii au sosit foarte repede la locul accidentului, nu au mai putut face altceva decât să constate decesul tânărului român. Bărbatul omorât și șoferul vehiculului se cunoșteau. Acesta din urmă s-a dus voluntar la jandarmerie și s-a predat, spunându-le autorităților ceea ce a făcut.

Victima este un tânăr din România care „nu este înregistrat la primărie" , potrivit administratorului orașului, Marc Sanchez. Originea acestei drame ar putea fi legată de o rivalitate romantică între cei doi bărbați, potrivit ouest-france.fr

Prin urmare, anchetatorii favorizează ipoteza crimei cu premeditare în acest  moment. Cu toate acestea, nicio cameră video de supraveghere nu este montată în această locație. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel