Franța. Românul de 16 ani dezvăluie de ce și-a ucis mama vitregă. Detalii cutremurătoare

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

O româncă, în vârstă de 39 de ani, a fost găsită moartă, într-o baltă de sânge, pe 1 septembrie, în locuința sa din Millau, Aveyron, Franța. Fiul vitreg al femeii, tot român, în vârstă de 16 ani, a mărturisit în fața anchetatorilor că el a ucis-o. 

Comunicatul de presă al lui Olivier Naboulet, procurorul public Rodez, indică faptul că, conform autopsiei, peste treizeci de răni cu cuțitul au fost descoperite pe trupul neînsuflețit al femeii. 

Date din anchetă precizează faptul că la sosirea autorităților, tatăl băiatului era lângă ușa apartamentului, încuiat pe afară, tânărul de 16 ani era „ghemuit pe un pat” dintr-o cameră unde, de asemenea, se afla și arma crimei, un cuțit de bucătărie ascuțit, pe o piesă de mobilier.

Fiul vitreg al femeii le-a spus anchetatorilor că motivul crimei se datorează „unei situații de agresiune și mustrări regulate”, informează presa franceză.

Soțul victimei a fost eliberat fără a fi inițiat niciun proces penal împotriva acestuia. Procuratura adaugă că mama adolescentului, despre care se crede că locuiește în străinătate, nu a fost încă în măsură să fie contactată și informată despre fapte.

 

Tatăl băiatului nu se afla în apartament

 

Amintim că un bărbat a dat alerta marți, în jurul orei 08.30, susținând că tocmai auzise un urlet și o bubuitură în apartamentul de deasupra celui în care el locuiește, la complexul rezidențial Les Amandiers din Malhourtet.

Poliția s-a deplasat imediat la fața locului și a trebuit să spargă ușa apartamentului pentru a intra. Agenții au descoperit o mamă decedată, scăldată în sânge, iar lângă ea, fără glas, fiul vitreg al femeii, un minor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel