Franța. Mărturia unei românce care a învins COVID-19: „Simptomele apar brusc”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Observator
Sursa foto: captură Observator

Sunt români pentru care Paştele de anul acesta a fost de două ori motiv de Sărbătoare. Chiar dacă sunt departe de casă. Sunt fericiţi că au învins boala şi pot să viseze că vor petrece alături de cei dragi peste un an. Este şi cazul unei românce stabilite în Franţa, acum mai bine de 20 de ani. Şi ea, şi soţul ei, s-au refăcut după ce s-au infectat cu coronavirus.

Laura trăieşte în Franţa de 20 de ani. Şi-a făcut o familie acolo, dar nu uită nici de ţara din care a plecat. An de an, fiica ei venea aici să-şi viziteze bunicii. Nu şi anul acesta.

„Am schimbat săptămâna aceasta rețete, sfaturi, cred că a fost Săptămâna Mare cea mai, foarte ciudat, cea mai tradițională pe care am făcut-o. Am încercat să vin des în România, când nu puteam să vin de Paști, veneam de Crăciun”, a spus Laura Filitov, potrivit Observator.

Laura s-a îmbolnăvit de COVID-19 în urmă cu o lună. Pentru că în Franţa regulile sunt altele, nu a ajuns la spital.

„Simptomele apar brusc. Apare o oboseală foarte foarte mare. Nu mai poți să faci absolut nimic, nici măcar să mergi, să te deplasezi. A doua zi am început să tușesc și să simt apăsări aici la nivelul plămânilor pe care nu le-am mai avut niciodată. În ziua a treia, dureri de cap foarte puternice și permanente. Un lucru care a fost foarte dificil au fost durerile musculare. Durerile musculare le-am avut timp de două săptămâni, aproape permanent”, a mai adăugat Laura.

 

„Trebuie să fim responsbili pentru noi și pentru cei din jur”

 

Soţul Laurei, asimptomatic, a fost, însă, internat din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19. Din fericire, amândoi sunt bine acum. Mai grav este faptul că, nici în acest moment, Laura nu ştie de unde au luat virusul.

„Eu nu aveam nevoie să fac neapărat cumpărături în ziua aceea și m-am dus și la o oră la care, în mod logic, nu ar fi trebuit să fie oameni atât de mulți. Atunci nu mi-am dat seama că riscul este atât de mare”, a mai povestit românca.

Şi metroul ar fi putut fi o sursă de infectare.

„Parisul este un oraș cosmopolit. Se circulă mult. Trebuie să fim responsbili pentru noi și pentru cei din jur. Dacă nu avem simptome nu înseamnă că nu putem transmite”, a conchis Laura.

La fel ca Laura sunt mii de români, unii dintre ei nu ştiu nici acum de unde s-au infectat. Cu toate acestea, peste 630 de mii de oameni din toată lumea au reuşit să învingă virusul. Peste 2.000 doar în România.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel