Franța. Demonstrațiile "vestelor galbene" continuă, numărul participanților SCADE

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Mai puţini protestatari au ieşit sâmbătă în stradă pentru cea de a 25-a săptămână de demonstraţii anti-guvernamentale ale "vestelor galbene", la câteva zile după ce protestele de 1 Mai au fost marcate de ciocniri violente în capitala Franţei, relatează Reuters.

Protestele mai puţin acerbe ar putea fi un răgaz pentru preşedintele Emmanuel Macron, care a lansat săptămâna trecută o serie de propuneri menite să abordeze nemulţumirile care au dus la aproape şase luni de proteste.

În jur de 3.600 de protestatari luau parte la marşuri în întreaga ţară sâmbătă, la ora 12.00 GMT, faţă de 5.500 în urmă cu o săptămână, a anunţat Ministerul de Interne.

La Paris, unde au fost autorizate trei proteste, participarea a fost de 1.000 de oameni la ora 12.00 GMT, faţă de 2.600 în acelaşi moment săptămâna trecută.

"Mulţi dintre ei au fost şocaţi de comportamentul şi represiunea de miercuri", a declarat Herve, un protestatar pentru Reuters. "Aşa că nu e nicio surpriză că participarea a fost mai scăzută", a adăugat el.

Miercuri, zeci de mii de sindicalişti şi "veste galbene" au ieşit pe străzi în întreaga ţară, într-o demonstraţie de amploare marcată de ciocniri între anarhişti şi poliţie, în special la Paris.

În oraşul Bordeaux din sud-vestul ţării, un jurnalist al Reuters a estimat că numărul demonstranţilor a fost de câteva sute, faţă de peste 2.000 în urmă cu o săptămână.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel