Franța ar putea pierde din Teritoriile de peste Mări. Referendum pentru independență

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Cele 294 de secţii de votare din Noua Caledonie, teritoriu francez din Oceanul Pacific, s-au deschis duminică la 8 dimineaţa, pentru un al doilea referendum privind autodeterminarea, informează AFP potrivit Agerpres.

Alegătorii au timp la dispoziţie până la ora locală 18:00 să aleagă dacă doresc ca Noua Caledonie "să acceadă la suveranitate deplină şi să devină independentă".

Rezultatul va fi comunicat duminică seara (duminică dimineaţa la Paris), urmând ca preşedintele Emmanuel Macron să facă o declaraţie publică.

În acest arhipelag situat la 18.000 de kilometri de Paris, francez din 1853 şi care reprezintă unul din ultimele bastioane ale suveranităţii europene din zonă după Brexit, un prim scrutin, organizat pe 4 noiembrie 2018, a înregistrat o victorie a taberei loialiste pro-franceze cu un procent de 56.7% din voturi.

Cetăţenii din Noua Caledonie par să fi votat în majoritate împotriva independenţei faţă de Franţa la referendumul de duminică, după aproape 170 de ani de dominaţie colonială, relatează Reuters şi AFP potrivit Agerpres.

Cu voturile numărate în 249 din cele 304 secţii de votare, rezultatele parţiale arată că tabăra "nu" este în frunte cu 54,8% din sufragii, iar avansul este în creştere pe măsură ce vin rezultatele din capitala Noumea, în mod tradiţional pro-Franţa, potrivit Reuters.

Ciocnirile au culminat cu luarea de ostatici şi asaltul asupra peşterii Ouvea din mai 1988, soldat cu 25 de morţi.

 


Aproape 180.000 de alegători din acest teritoriu cu rezerve semnificative de nichel vor trebui să decidă din nou în privinţa viitorului lor.

Acest al doilea referendum, la fel ca primul, face parte dintr-un proces de decolonizare început în 1988, după mai mulţi ani de violenţe între băştinaşii Kanak şi populaţia Caldoche de origine europeană.

Nu s-a realizat niciun sondaj despre intenţiile de vot ale populaţiei, dar observatorii consideră că este puţin probabilă victoria taberei care doreşte independenţa.

"Majoritatea nu se va schimba", a declarat pentru AFP preşedintele guvernului caledonian Thierry Santa (loialist). "Toată lumea ştie că duminică nu va exista nicio schimbare. Chestiunea va fi să vedem amploarea decalajului dintre cele două tabere", a estimat oficialul caledonian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel