Focar de Covid19 la Brăila. O fabrică de confecţii şi-a întrerupt activitatea. Zeci de români, depistaţi cu noul coronavirus

Nicoleta Baciu / 16 iul 2020, 12:16 Salveaza PDF Comentarii

O societate de confecţii din municipiul Brăila cu 476 de salariaţi şi-a întrerupt activitatea după ce 42 de angajaţi au fost depistaţi pozitiv cu COVID-19, a informat, joi, prefectul Cătălin Boboc.

"În judeţul Brăila, un operator economic cu 476 de angajaţi a fost nevoit să întrerupă activitatea pentru că 42 de salariaţi au fost diagnosticaţi pozitiv COVID-19, iar 343 au primit de la DSP recomandarea de izolare voluntară, pe care o respectă pentru protecţia lor şi a celor apropiaţi. Pentru că orice afacere contează şi orice loc de muncă trebuie apărat, am analizat împreună cu conducerea companiei măsurile care pot fi luate pentru atenuarea impactului financiar şi social al opririi temporare a activităţii", a declarat Boboc.

 

Prefectul a solicitat ajutorul ministrului Muncii



Prefectul a precizat că a luat legătura cu ministrul Muncii, Violeta Alexandru, căreia i-a cerut sprijin pentru găsirea unor soluţii în ceea ce priveşte acordarea şomajului tehnic, pe perioada cât societatea va fi închisă. "Întrucât, în acest moment, urmare a deciziei CCR, nu este cert dacă salariaţii care au primit recomandarea izolării vor primi concediu medical, iar restul salariaţilor nu beneficiază de şomaj tehnic, conform prevederilor legale în vigoare, i-am comunicat ieri (miercuri - n.r.) doamnei ministru Violeta Alexandru această situaţie, solicitându-i sprijinul pentru soluţionarea problemei. Doamna ministru a înţeles situaţia dificilă în care se găsesc atât antreprenorul, cât şi salariaţii şi am convenit asupra unei propuneri de modificare a OUG nr.30/2020, ordonanţă care stabileşte măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul răspândirii SARS-CoV-2", a mai spus Boboc.

Potrivit prefectului, propunerea de modificare a OUG nr.30/2020 urmează să fie înaintată Guvernului, iar aceasta vizează acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic salariaţilor angajatorilor a căror activitate este întreruptă sau redusă ca urmare a apariţiei unui focar SARS-CoV-2 sau ca urmare a izolării ori carantinării personalului. Cătălin Boboc a mai spus că, după ce va fi făcută această modificare, indemnizaţia de şomaj tehnic se va acorda pe toată perioada în care activitatea este întreruptă sau redusă. 

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.201
YesMy