Florin Cîțu, primul oficial român invitat să efectueze o vizită oficială în Kiev

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Kiev, Ucraina, de către Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stafanciuk.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a fost invitat să efectueze o vizită oficială în Kiev, Ucraina, de către Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stafanciuk.

Cîțu ar fi primul oficial român care s-ar deplasa în capitala Ucrainei.

Trei parlamentari români au vizitat Bucea, Irpin și Kiev

 

„În orașele prin care au trecut rușii, miroase a moarte. Am călcat printre resturi umane, pe cartușe și cioburi, este o experiență oribilă”.

Sunt declarațiile a trei parlamentari români, care au fost în Bucea, Irpin, și Kiev, informează Știrile PRO TV. „Pericolul nu a dispărut. Sunt grenade pe care rușii le-au pus în frigidere, în mașini de spălat, sau în jucăriile copiilor”, mai spun aceştia. Au filmat cele văzute, și le-au arătat colegilor.

„Au scris mare MINE ca să nu intre civilii. Pun mine inclusiv în frigiderele oamenilor. Auziți cred zgomotul acesta sinistru. Sunt bucățile de acoperiș care se mișcă în vânt. Aici au fost cele mai multe cadavre și corpurile au mai rămas în interior. Nu le pot scoate din cauza minelor”, spune Vlad Gheorghe, conform sursei citate.

Parlamentarii români povestesc că în blocurile distruse din Bucea sunt încă trupuri, iar rușii au lăsat peste tot mine și grenade ascunse.

„Sunt niște echipe care încearcă să găsească cadavre, să vadă au mai rămas persoane decedate, nu au reușit să le scoată pe toate. Nu văd un geam la care să nu fie urme de foarte multe împușcături”, a precizat un parlamentar.

„Efectiv miroase a moarte, totul e ars în jur”

 

 „Nu poți să-ți imaginezi ce înseamnă să vezi bucăți de oameni și să mergi printre acele bucăți, să calci doar pe cartușe de tanc, să vezi oamenii cum plâng”, susține Filip Hăvărneanu, deputat USR.

Oraşul în care au fost uciși peste 300 de civili are încă străzile însângerate.

„Miroase a moarte. Efectiv miroase a moarte, totul e ars în jur, dărâmat și îți închipui cum au murit oameni în rămășițele pe lângă care treci. Am văzut bucăți de oameni, picioare, mâini, efectiv bucăți, pe care cățeii încercau să le mănânce. Asta m-a dat peste cap. Și m-a mai dat peste cap și faptul că am văzut groapa comună. Unii au avut ochii arși cu țigări și nu puteau fi identificați.”, a declarat Diana Stoica, deputat USR.

360 de civili zac în groapa comună de la Bucea, săpată chiar în spatele bisericii.

După cele văzute, politicienii români sunt deciși să lupte în Parlamentul European pentru înăspirea sancțiunilor la adresa Rusiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel