Florin Cîţu, după ce a fost contrazis de Klaus Iohannis: "Are dreptate, am și eu dreptate"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Premierul Florin Cîțu spune, după ce Klaus Iohannis a afirmat că 1 iunie nu va fi data pentru relaxarea totală, că „președintele are dreptate, am și eu dreptate”. „Astăzi începem să ne gândim la revenirea la normalitate”, afirmă premierul.

Cîțu spune că a fost o întâlnire la Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate pe care o așteaptă de un an, care ne dă speranță: „astăzi începem să ne gândim la revenirea la normalitate. Le-am spus colegilor mei să se întâlnească săptămânal, dar pot avea ședință extraordinară oricând și îi încurajez să se întâlnească oricând, ca să avem pe masă soluții pe care să le prezentăm public, să ne pregătim pentru această primă fază a revenirii la normalitate de la 1 iunie”.

Întrebat ce se va întâmpla concret de la 1 iunie, în condițiile în care Iohannis spunea că 1 iunie nu va fi data „relaxării totale”, Cîțu a răspuns: „are dreptate președintele, am dreptate și eu. Da, este un plan de măsuri care arată cum vom reveni la normalitate. Nu revenim la 1 iunie 100% (la normalitate - n.r.). Asta este clar, dar vom arăta un prim pas, ce putem face când avem o rată de vaccinare de 35% și apoi putem să discutăm și de pașii următori”.

 

Florin Cîțu: Are dreptate, am și eu dreptate

 

Cîțu a reiterat ideea că revenirea la normalitate nu se poate face fără vaccinare.

Președintele Klaus Iohannis spunea că restricțiile nu vor fi relaxate automat de la 1 iunie, aceasta fiind data la care Guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare: „să nu credem, din greșeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi”.

„1 iunie e o dată pe care vă rog să nu o supraevaluați. Este data la care Guvernul va prezenta evaluările pentru posibila relaxare. Să nu credem, din greșeală, că 1 iunie va fi data de relaxare totală. Nu va fi. Însă eu sunt foarte optimist și cred că în cursul verii vom ajunge acolo. Evident că până atunci mai sunt atâtea săptămâni în care evaluăm mersul pandemiei”, spunea Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel