Federaţia SANITAS intră, de azi, în greva japoneză

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
sanitas_greva
sanitas_greva

Membrii Federaţiei SANITAS declanşează miercuri la nivel naţional greva japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, a anunţat organizaţia sindicală din sănătate.

"Membrii de sindicat SANITAS din toată ţara declanşează (miercuri - n. r.) greva japoneză, o formă de protest fără întreruperea activităţii! Astfel, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, membrii SANITAS doresc să atragă atenţia că ei continuă să îşi facă datoria cu decenţă, însă guvernanţii români îi tratează cu maximă indiferenţă!", se menţionează în mesajul postat pe Facebook de Federaţia SANITAS.

Organizaţia sindicală, care reuneşte peste 100.000 de membri din unităţi medicale, a informat, vinerea trecută, că va declanşa greva japoneză în cazul în care şeful Guvernului nu va participa la o întâlnire cu conducerea federaţiei, cu prilejul căreia să fie discutate problemele angajaţilor din sistemul de sănătate.

Consiliul Național al Federației SANITAS s-a întrunit joi, 1 octombrie 2020. La ședință au participat președinții organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariații din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2.

Analiza a vizat stadiul aplicării legislației cu caracter salarial specifică/emisă în perioada pandemiei de COVID-19, suficiența/insuficiența măsurilor de protecție a lucrătorilor din sistemele reprezentate pentru evitarea contaminării lor și a pacienților/beneficiarilor, situația reală a personalului medical și auxiliar infectat în toată această perioadă, stadiul de epuizare și nemulțumire a salariaților și nu în ultimul rând, lipsa de reacție a autorităților de la toate nivelurile la solicitările, propunerile și sesizările federaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel