Falsă măicuță, prinsă când cerșind donații trecătorilor. Sub hainele monahale se ascundea un tânăr român

Un tânăr român, de 28 de ani, deghizat în măicuță, a fost prins vineri, 26 noiembrie, când încerca să strângă bani de la trecătorii din Râmnicu Sărat. El a fost amendat de polițiști.

Pentru că i se părea suspectă, o echipă a Poliţiei Locale, aflată în misiune, a condus-o pe măicuță la secție.

”Astăzi, 26.11.2021, în jurul orelor 11:40 o patrulă din cadrul Poliției Locale a Municipiului Râmnicu - Sărat, în timp ce patrula pe Strada M.Kogălniceanu în stația mijloacelor de transport public de persoane, a observat o persoană care părea suspectă îmbrăcată în haine de măicuță, care cerea bani trecătorilor. A fost condusă la Sediul Poliției Locale, unde a fost legitimată, și s-a constatat că se numește D.I., în vârstă de 28 de ani, și domiciliază în județul Bacău, că este bărbat deghizat în măicuță”, a transmis Sindicatul Poliției Locale Râmnicu Sărat pe Facebook.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional şi apoi dus la sediul Poliţiei Municipale din Râmnicu Vâlcea pentru continuarea investigaţiilor.

Doi polițiști locali au agresat un cerșetor, apoi i-au cumpărat tăcerea cu bani

 

Recent, doi polițiști locali au agresat un cerșetor. Oamenii legii i-au cumpărat, apoi tăcerea cu bani. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca a decis, în cursul acestei săptămâni, să-i rețină pe agenții Poliției Locale Cluj, care se fac vinovați de agresarea unui bătrân cerșetor. Cei doi sunt acuzați de purtare abuzivă și vătămare gravă.

Infracțiunea de purtare abuzivă se referă la fapta comisă de o persoană aflată în exercitarea unor atribuții publice, cu închisoare de până la nouă luni. În plus, infracțiunea de vătămare gravă, vorbind aici de o dublă fractură de braț, doi dinți pierduți și o luxație severă de umăr, este o faptă pe care Codul Penal o pedepsește mai grav, precizează sursa citată, scrie Foaia Transilvană.

”Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.

Pe o filmare, făcută la sfârșitul lunii octombrie, se vede cum doi bărbați, care sunt polițiști locali, îi dau bani unei persoane fără adăpost, un cerșetor. Cei doi l-au filmat pe bătrânul cerșetor în timp ce îi dădeau suma de 500 de lei, ca acesta să renunțe la  orice acuzație. ”Iei nu te tot uita. Numără-i acolo”, îi spune polițistul agresor, în timp ce îl îndeamnă pe cerșetor să numere banii.

Fapta a avut loc în vara anului 2020, dar până în prezent polițiștii de la Secția 1 de Poliție Cluj au mușamalizat dosarul. Totul se petrece pe peronul Stației CFR Cluj Napoca, potrivit sursei citate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy