Facebook a anunțat noul nume al companiei. Mark Zuckerberg: „Este unul dintre cele mai utilizate produse din lume“

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Facebook a anunțat noul nume al companiei
Facebook a anunțat noul nume al companiei

Compania Facebook a anunțat, joi, că își schimbă numele, parte a unui proces de rebranding și o schimbare de strategie care vine după ce platforma de social media este ținta unor critici intense în ultima perioadă. 

Compania fondată de Mark Zuckerberg a anunțat schimbarea numelui în cadrul conferinței sale anuale pentru dezvoltatori și a motivat că noul nume sub care va opera reflectă mai bine ceea ce face acum firma, relatează BBC.

Noul nume al companiei-mamă va fi Meta, dar numele rețelei sociale cu care a pornit Mark Zuckerberg va rămâne Facebook. De asemenea, compania va avea și un nou logo, ce seamănă cu semnul matematic pentru „infinit”. Noul logo al companiei Facebook, care s-a rebranduit și se numește acum „Meta”. 

Pe de altă parte, Facebook și-a dezvăluit joi și planurile pentru metaverse, noul său proiect - o lume online în care oamenii se pot juca, pot lucra și comunica într-un mediu virtual, adesea cu ajutorul căștilor VR. Mișcarea de rebranding amintește de un demers similar al Google, care în 2015 și-a restructurat compania numindu-și firma-mamă Alphabet, însă numele nu a prins foarte bine la public, relatează Digi24.

 

Facebook este unul dintre cele mai utilizate produse din lume

 

Facebook a anunțat joi că și-a schimbat numele în Meta, ca un semnal că își schimbă strategia pentru a pune accentul pe dezvoltarea lumii sale virtuale, în condițiile în care principala sa rețea socială este în criză. Anunțul a fost făcut de însuși Mark Zuckerberg: „De acum încolo, vom fi în primul rând metavers. Nu Facebook în primul rând”, a declarat Mark Zuckerberg în discursul susținut la conferința anuală a companiei. „Facebook este unul dintre cele mai utilizate produse din lume. Dar, din ce în ce mai mult, nu cuprinde tot ceea ce facem. În momentul de față, brandul nostru este prea strâns legat de un singur produs, încât nu poate reprezenta tot ceea ce facem”, a motivat CEO-ul companiei.

Schimbarea numelui companiei vine însă în urma unor controverse și scandaluri în care a fost implicată Facebook, după scurgerea unor documente interne. Frances Haugen, fost angajată a firmei, a acuzat compania că pune profitul mai presus de siguranța oamenilor. Ea a venit în fața Congresului american cu zeci de mii de documente care demonstrează cum compania era conștientă că a provocat polarizare în numeroase țări, a înlesnit dezinformarea oamenilor și nu a reușit să oprească o violență de limbaj care a dus la ațâțare și apoi la atacarea Capitoliului, în 6 ianuarie. Ca urmare, mai multe țări, inclusiv Uniunea Europeană, au cerut mai multe informații de la Facebook cu privire la practicile sale și amenință industria tehnologică cu noi reglementări.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel