Explozie la o centrală termică într-o locuinţă din Olt: două persoane au murit

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Explozie la o centrală termică într-o locuinţă din Olt, două persoane au murit
Explozie la o centrală termică într-o locuinţă din Olt, două persoane au murit

O femeie de 62 de ani şi un bărbat de 72 de ani au murit, sâmbătă, 2 decembrie, în urma exploziei unei centrale termice într-o locuinţă din comuna Osica de Sus, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Cei doi se aflau în locuinţă şi au fost prinşi sub dărâmături din cauza deflagraţiei. "La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 2 Osica de Sus şi mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Din primele verificări, au fost identificate două persoane surprinse sub dărâmături, respectiv o femeie, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Bucureşti şi un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din comuna Osica de Sus, acestea fiind extrase de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Femeia a murit la locul exploziei, iar bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a decedat la scurt timp.

Pentru scoaterea celor două persoane de sub dărâmături, pompierii din cadrul ISU Olt au intervenit cu două containere de căutare-salvare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD şi două autospeciale pentru primă intervenţie. La intervenţie au participat şi trei echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi distrugere din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel