Explozia din Beirut a AFECTAT ambasada României din Liban

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
explozie_beirut_liban
explozie_beirut_liban

Cel puţin zece oameni au murit, iar câteva zeci au fost răniţi în urma dublei explozii produse marţi după-amiază în zona portuară din oraşul Beirut, afirmă surse din cadrul serviciilor medicale, citate de agenţia de presă Reuters.

 

Se pare că explozia a avariat uşor şi clădirea Ambasadei României în Liban. Ministerul de Externe, prin Ambasada României în Liban, s-a autosesizat în urma exploziilor produse în seara zilei de 4 august a.c. în zona portuară a orașului Beirut și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru informații cu privire la cetățenia și identitatea persoanelor afectate. MAE precizează ca imobilul Ambasadei României la Beirut a suferit avarii minore, iar întreg personalul misiunii diplomatice este în afara oricărui pericol.  Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat ambasada cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență consulară.

MAE precizează că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: 00961 5 924 849, 00961 5 920 432, 00961 5 920 452, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de urgență sau la numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: 00961 76 775 503. MAE precizează că Ambasada României la Beirut continuă dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă situația o va impune.

 

Zeci de răniți, printre care și copii

 

În fața centrului medical Clémenceau, zeci de răniți, printre care și copii, așteptau să fie primiți de doctori. Aproape toate vitrinele magazinelor din cartierele Hamra, Badaro și Hazmieh au fost sparte, la fel ca și geamurile mașinilor. Pe străzi se puteau vedea mașini abandonate, cu airbag-urile deschise.

citeste si: Explozie Beirut. Imaginile TERORII din Liban: Mii de vieți distruse - VIDEO

Libanul se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii, marcată de o depreciere monetară inedită, o hiperinflație, concedieri masive și restricții bancare drastice, care alimentează de mai multe luni furia socială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel