Evergrande, gigantul imobiliar chinez, posibil să se lichideze

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Foto: Claudia Seidensticker - Pexels
Foto: Claudia Seidensticker - Pexels

Luni, un tribunal din Hong Kong a dispus lichidarea Evergrande Group, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, a informat presa chineză, preluată de cnn.com. Instanța de judecată se va întruni și după-amiază, într-o nouă ședință, „pentru a reglementa ordinul”, fapt care care ar putea duce la numirea unui lichidator pentru Evergrande.

De mai multă vreme, gigantul imobiliar se află în conflict cu creditorii săi străini, cu care nu a reușit să ajungă la acord cu privire la reevaluarea imensei datorii pe care o are compania.

Evergrande, cea de-a doua mare agenție imobiliară din China, care își are sediul în Shenzhen, are datorii de peste 328 miliarde de dolari adunate până la sfârșitul lui iunie 2023. Începând cu finalul anului 2021, Evergrande a intrat în incapacitate de plată, lucru care a declanșat o criză reală în sectorul imobiliar chinez, care a dus până la final și la afectarea economiei. Un fost oficial chinez a susținut, anul trecut, că China are suficiente proprietăți goale pentru a găzdui mai mult decât întreaga sa populație de 1,4 miliarde.

În septembrie anul trecut, fondatorul și președintele Evergrande Group, Xu Jiayin, a fost numit suspect de crimă și reținut de poliție.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel