Elveţia. Doi morţi într-un schimb de focuri cu poliţia

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un bărbat de 38 de ani a fost împuşcat mortal de către poliţia din Zurich, în Elveţia, după ce a deschis focul împotriva forţelor de ordine, rănind mortal o femeie care-l însoţea, anunţă oamenii legii prin intermediul unui comunicat de presă.

Victima, cetăţean german, era căutat de la 31 martie de către autorităţi, precizează poliţia. El a răpit un bărbat, în cantonul Zurich, pe care l-a eliberat rapid, transmite letemps.ch.

Deoarece suspectul avea arme de foc, poliţia a folosit o unitate de intervenţie, după ce bărbatul a fost reperat la Wallisellen, o comună situată în apropiere de capitala financiară a țării.

Unitatea de intervenţie a încercat să-l aresteze pe suspect, miercuri seară, cu puţin timp înainte de ora 18:00 GMT (20:00, ora României), însă bărbatul a scos o armă de foc şi a tras. Potrivit poliţiei, femeia care-l însoţea a fost rănită. Unitatea de intervenţie a ripostat şi l-a rănit mortal pe suspect.

Suspectul şi femeia au murit la faţa locului, în pofida intervenţiei imediate a unor salvatori, precizează poliţia. Poliţia a deschis o anchetă complementară, condusă de către un procuror al cantonului Zurich. Atacuri armate, inclusiv vizând forţe de ordine, au loc rar în Elveţia.

În urmă cu câteva zile, un român a fost împușcat de un italian în vârstă de 67 de ani. 

Românul împușcat de un italian, în stare gravă. Agresorul, care a tras două focuri de armă în vecinul său, abia ieșise din închisoare

 

Judecătorul de instrucție al instanței din Vibo Valentia, Francesca Del Vecchio, a validat arestarea lui Francesco Maccarone, în vârstă de 67 de ani, acuzat de tentativa de omor a unui cetățean român în vârstă de 45 de ani, rănit în abdoment cu câteva focuri de armă.  

Românul este internat în spitalul Vibo, iar medicii au un prognostic rezervat. Pe lângă tentativa de omor, italianul trebuie să răspundă și pentru amenințări, deținere ilegală a unei arme și purtarea acesteia într-un loc public.

Judecătorul a dispus reținerea și arestarea preventivă  a agresorului italian, de 76 de ani, scrie catanzaro.gazzettadelsud.it.

Potrivit cercetărilor carabinierilor, suspectul ar fi tras patru focuri de armă: două focuri de avertizare în aer și două asupra victimei, vecinul său, un cetățean român.

Bătrânul de 67 de ani este asistat de avocatul Giacinto Inzillo. În ultimele luni, Maccarone a fost indicat drept autorul atacului asupra primarului din Limbadi, Pantaleone Mercuri.

Mai mult, bărbatul de 67 de ani a fost implicat într-o altercație, în noiembrie 1995, când au fost uciși trei tineri din San Calogero, dintre care unul minor. Maccarone își ispășise pedeapsa și era în libertate de câțiva ani.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel