Elveția. Bonă ROMÂNCĂ, SECHESTRATĂ de o conațională: „Sunt disperată, terorizată, umilită. Va implor, ajutați-mă!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Carmen Chiş, o fost învăţătoare, angajată în Elveţia, la Lausanne, ca bonă pentru copilul unei românce, trăieşte drama vieţii, după ce femeia care a angajat-o o ţine fără bani şi mâncare şi refuză să o lase să plece acasă, în România.

De asemenea, femeia povesteşte lucruri groaznice care s-au întâmplat în casa respectivă, inclusiv faptul că a fost agresată de aceasta, atunci când a cerut să plece acasă. Atât femeia cât şi fiica ei cer ajutor financiar pentru a se întoarce acasă.

 

Bonă româncă sechestrată la Lausanne, în Elveţia, de o altă româncă

 


O fostă învăţătoare se află într-o situaţie foarte gravă în Elveţia, după ce a plecat din ţară cu gândul la un trai mai bun şi s-a angajat ca bonă la o româncă din Lausanne. Femeia a ajuns în casa româncei pe 19 aprilie, însă situaţia a degenerat rapid, odată cu cererea femeii de a lucra cu contract de muncă.

„Mă aflu în Elveția, (Lausanne), sunt fostă învăţătoare. Am plecat în Lausanne ca bonă la o româncă şi mă aflu în situația că nu mai pot pleca, sunt ținută în casă, nu mi se dă salariu. Nu mi se ia bilet de avion, sunt disperată. Fiica mea a sunat la ambasada Elveţiei și nu s-a rezolvat nimic. Ajutaţi-mă să ajung acasă, sunt terorizată, înjurată, umilită. Nu am cum să ajung acasa. De o săptămână mă rog de ea să mă lase să plec și mă minte că....mâine îmi ia bilet. Nu am nici un ban asupra mea. Sunt amenințată, jignita, îmi este foarte frica de ea, e foarte violentă. Va implor, ajutati-mă", a fost mesajul femeii trimis către Observator.

 

Situaţia femeii, confirmată de fiica acesteia, Manolache Anne Mary

 


Situaţia femeii a fost confirmată de fiica acesteia, Manolache Anne Mary, care a precizat că este pensionată pe caz de boală şi are o situaţie financiară foarte grea, fiindu-i imposibil să facă rost de banii pentru biletul de avion.

„A plecat printr-un anunţ la ziar, era un anunţ pentru bone în Elveţia. A ajuns acolo, a fost ok totul, după prima săptămana a cerut să i se facă contract. A venit ziua de salariu, nu i s-a dat salariu. După ce şi-a dat seama că sunt minciuni, a rugat-o pe femeie sa o plătească, iar dacă nu îi dă banii, măcar să-i cumpere bilet să plece acasă, însă a refuzat să mai vorbească cu ea. Mama munceşte în continuare şi are grijă de acel copil în continuare, pentru că săracul copil o iubeşte pe mama, are 4 ani, s-a ataşat de ea şi mama nu poate să-l lase, aşa de izbelişte. Mama copilului ar avea probeleme foarte grave”, precizează şi fiica femeii, conform Observator.

Cele două femei fac apel la comunitatea românilor din Elveţia să le ajute măcar cu banii de bilet, sau oricui se poate implica în cazul lor.

Pentru mai multe informaţii, fiica femeii, Manolache Anne Mary, poate fi contactată la numărul de telefon 0773890636, iar Carmen Chiş, bona româncă poate fi contactată la numărul: 0773718509.

Potrivit Ambasadei României în Elveţia, autorităţile au fost anunţate în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel