Elena Udrea: „Sunt în stare de ȘOC!” (FOTO)

Elena Udrea a intrat în direct, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” moderată de Mihai Gâdea că este în stare de șoc.

Din decizia Înaltei Curți de Casație în Dosarul Laurei Codruța Kovesi, Victor Ponta a relatat că fosta șefă a DNA ar fi fost apropiată de denunțătorul Sebastian Ghiță. Astfel încât cu prilejul unei vizite private, Kovesi s-ar fi adresat: „Știe că îl iubește, dar dacă îl mai prind că vorbește cu aia (Elena Udrea) o să-l arestez și pe el și pe aia”.

(w670) 

„Sunt în stare de șoc! În vremea aceea, ei ne fotografiau pe mine, pe Ghiță. După mașina cu care mergeam cred că era prin 2013. Multe din discuțiile pe care le-am avut cu Ghiță au fost în cafeneaua aceea din Barbu Văcărescu. Nu-mi vine să cred că el atunci era urmărit, era supravegheat. Eu nici nu știam de relația de amor. Eu am fost ușor amuzată. Din frustrările, invidiile, din geloziile unei femei, eu stau acum în Costa Rica cu copilul meu, plecată departe de țară, cu o condamnare. A fost această reacție a mea să mă distrez oarecum, să mă gândesc că am avut dreptate.

O femeie simte lucrurile acestea. Mi-a fost jenă să spun că m-am gândit la asta. Femeia asta avea o problemă că era frustrată, nu suporta nici măcar să mă vadă. Mai există un episod pe care nu l-am luat în serios, am crezut că generalul Coldea mă minte. În 2013, Kovesi a redeschis Dosarul Gala Bute, care nu mă privise niciodată pe mine. Ea l-a redeschis și când eu eram arestată în 2015, ea a spus că l-a redeschis, deși nu era treaba ei să-l deschidă că nu era procuror de caz. Am avut o discuție cu Coldea și Maior în care le spuneam voi vreți să mă arestați, adică evident că încercați să faceți ceva împotriva mea și să mă arestați. Veneau oamenii și îmi spuneau lucrurile astea.. Ghiță, alții..

Iar Coldea mi-a zis atunci că Kovesi are ceva personal cu tine. Și eu am zis că nu se poate, că e o prostie, că nu sunt așa naivă să-mi imaginez că Kovesi avea ceva personal cu mine. Dar în realitate, se pare că așa era. Kovesi a avut ceva personal cu mine, ceva femeiesc, de toată jena. Dacă am ajuns ca oameni care au condus țara asta să creeze astfel de situații, să pui statul în astfel de situații..

Eu cred că oamenii care ocupă astfel de funcții trebuie să facă un control psihologic. Nu poți să stai la mâna unei femei plină de gelozii, care e în stare să trimită în pușcărie pentru că îl iubea ea pe Ghiță”, a declarat Udrea, la Antena 3.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27