El este românul mort după ce a fost strivit de un tavan prăbușit, în Belgia. „De ce, Doamne, mi-ai luat omul cel mai drag de pe Pământ“

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Dănuț, un tânăr român din Satu Mare, și-a pierdut viața într-un teribil accident de muncă petrecut în Belgia. Potrivit presei locale, tânărul a decedat după ce o parte din plafonul unei clădiri a cedat și a căzut peste muncitorii care lucrau la renovarea imobilului. Alți trei români sunt răniți grav.

Un tânăr sătmărean și-a pierdut viața într-un cumplit accident de muncă petrecut în Saint Gilles, în Bruxelles. Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 7:45, când pompierii au fost alertați cu privire la un accident care a avut loc la o casă cu două etaje care se afla în renovare. Tavanul de la etajul I al imobilului, care avea în spate și o anexă aflată în construcție, s-a prăbușit peste muncitorii care lucrau pe șantier.

“Când am ajuns noi la locul accidentului, doi dintre muncitori au reușit să se salveze și erau în afara oricărui pericol”, a explicat Walter Derieuw, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Bruxelles. “Alte patru persoane au fost găsite sub dărâmături și au fost extrase de pompieri. Trei dintre ele au fost rănite grav și transportate la spital, iar, din păcate, o a patra victimă a decedat”.

Vezi mai multe: Belgia. Un român a murit și alți trei sunt grav răniți, după ce tavanul unei clădiri s-a prăbușit și i-a strivit

Părinții lui Dănuț sunt copleșiți de durere: „Drum lin spre cer dragul meu fiu“, a scris tatăl lui pe pagina sa de Facebook. 

Dănuț mai avea o soră și lucra în Belgia alături de alți tineri din Satu Mare. El urma să se căsătorească.  „Offf viața! N-am cuvinte, de ce ai plecat iubirea mea, de ce Doamne mi-ai luat omul cel mai drag de pe Pământ, de ce mai lăsat cu un mare gol in suflet! M-i lăsat cu inima frântă, de ceee? Nu îmi vine sa cred ca scriu asta! Drum lin spre cer, iubirea mea! Nu o sa te uit niciodată și mereu o sa fii la mine in inimioara! Off câtă durere mi-ai lăsat, Dănuț!  Nu am crezut niciodată ca o sa te pierd așa! Dumnezeu sa te ierte și sa fie cu tine mereu, puiul meu!“, este mesajul plin de durere pe care Andreea, iubita sa, l-a postat pe o rețea de socializare.

El este românul mort după ce a fost strivit de un tavan prăbușit, în Belgia

 

Sindicatul din domeniu, CSC bâtiment, a precizat că toate persoanele implicate în incident sunt de origine română, iar unul dintre muncitori, tânărul care a decedat în urma accidentului, este un sătmărean din Valea Seacă, potrivit informațiilor PresaSM.

Cele două persoane care au reușit să se salveze au fost ajutate de trecători și vecini. Potrivit presei locale, inclusiv un medic, aflat în trecere, s-a oprit să îi ajute pe muncitorii răniți.

Forțele de intervenție au adus inclusiv echipaje canine pentru a se asigura că nu sunt alte victime prinse sub dărâmături.

Potrivit jurnaliștilor de la RTL Info, unul dintre vecini a precizat că lucrările de reconstrucție la imobil durau de cel puțin o lună de zile și a simțit cum se mișcau pereții clădirii.

Autoritățile nu au precizat încă care au fost cauzele care au dus la prăbușirea plafonului, dar cercetările sunt în desfășurare, inclusiv de către cei de la Protecția Muncii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la decesul tânărului sătmărean și la rănirea altor trei persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel