Ei sunt asasinii președintelui din Haiti, Jovenel Moise. „A fost un atac bine orchestrat”

primele-imagini-de-la-asasinare-presedintelui-din-haiti---video
Primele imagini de la asasinare președintelui din Haiti - VIDEO
Asasinii preşedintelui haitian Jovenel Moise, care a fost ucis miercuri, erau mercenari “profesionişti” care s-au dat drept agenţi americani şi este posibil să fi părăsit deja ţara, a declarat ambasadorul haitian în SUA, relatează AFP, conform Agerpres.

Autorii asasinatului s-au prezentat la reşedinţa preşedintelui Jovenel Moise, afirmând că lucrează pentru Agenţia american antidrog (DEA), dar comportamentul lor nu părea conform cu acest statut, a spus ambasadorul Bocchit Edmond.

“A fost un atac bine orchestrat şi este vorba despre profesionişti”, le-a spus ambasadorul Bocchit Edmond jurnaliştilor într-o discuţie online.

“Avem o înregistrare video şi credem că este vorba despre mercenari”, a adăugat el.

Prima Doamnă din Haiti Martine Moise, care a fost rănită în atac, va fi evacuată la Miami pentru a fi tratată. “Pot să vă spun că au fost date dispoziţiile necesare de dimineaţă pentru a o transfera într-un spital din Miami”, a declarat ambasadorul.

Ei sunt asasinii președintelui din Haiti, Jovenel Moise

O anchetă este în curs pentru a stabili unde se află asasinii, care sunt motivaţiile lor şi ce cetăţenie au, a mai spus Edmond, care a afirmat că ei vorbeau între ei în spaniolă.

El crede că este posibil ca asasinii să fi părăsit deja Haiti, probabil pentru a se deplasa în Republica Dominicană, o ţară hispanofonă care îşi împarte cu Haiti insula Hispaniola.

“Nu se ştie dacă au plecat sau dacă se află încă acolo”, a spus ambasadorul.

“Dacă nu sunt în ţară, nu există decât un mod prin care puteau pleca - pe la frontiere, întrucât cu avionul nu era posibil”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Bocchit Edmond afirmă că eventualitatea utilizării unui avion privat ar fi fost detectată de aviaţia civilă, în timp ce o ieşire pe la frontierele terestre ar fi putut trece neobservată.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close