Drepturile românilor din Serbia, în vizorul Comisiei Europene. Ce este permis în această țară

Georgiana Dragomir |
Data publicării:
Drepturile românilor din Serbia, în atenția CE
Drepturile românilor din Serbia, în atenția CE

Drepturile românilor din Serbia sunt în atenția oficialilor europeni, potrivit unui anunț  al Comisiei Europene. Precizările au fost făcute în contextul aderării acestei țări la Uniunea Europeană.

Comisia Europeană(CE) a transmis că va analiza în mod serios respectarea drepturilor românilor din Serbia, mai ales că acest stat își dorește intrarea în UE.

Astfel, vor fi luate în considerare drepturile fundamentale ale omului, inserate în repetate rânduri în deciziile definitive ale CEDO. Serbia trebuie să garanteze românilor că nu vor fi discriminați și vor avea acces de circulație în această țară, potrivit regulilor europene.

De asemenea, românii care locuiesc în Serbia trebuie să beneficieze și respectarea dreptului la procese echitabile. Acest lucru presupune să fie judecați în limba maternă și să se aplice regulile europene, dacă le sunt mai favorabile decât cele naționale.

Ce drepturi au românii din Serbia

 

O intervenție pe tema drepturilor românilor din Serbia a avut ți europarlamentarul Eugen Tomac. Eurodeputatul a insistat să se folosească limba maternă, mai ales în școlile unde sunt români. De asemenea, condițiile de muncă ale românilor din acest stat ar trebui să fie la standarde europene, a precizat politicianul.

'Comisia va continua să monitorizeze evoluţiile din acest domeniu şi să raporteze cu privire la acestea, precum şi să poarte un dialog în materie de politici cu autorităţile sârbe. De asemenea, Comisia a furnizat Serbiei asistenţă financiară din partea UE pentru a îmbunătăţi felul în care sunt tratate persoanele care aparţin minorităţilor naţionale, inclusiv în domeniul educaţiei'', este comunicatul oficial al CE, potrivit Agerpres.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel