DRAPELUL României, pe macheta noului LANSATOR EUROPEAN, Ariane 6

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Drapelul României apare pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză, acceptarea în acest program de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) demonstrând că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive, potrivit site-ului ROSA, citat de Agerpres.

„În această imagine se poate observa drapelul României pe macheta noului lansator european, Ariane 6, de la Portul Spaţial European din Guyana Franceză. În fundal, rampa de lansare a rachetei se află în construcţie. Noul lansator este prevăzut să înceapă operaţiunile în anul 2021", arată sursa citată.

Ariane 6 este lansatorul de nouă generaţie al Europei, menit să asigure accesul la spaţiul cosmic la un preţ convenabil pentru utilizatorii instituţionali. România este unul dintre cele 13 state participante la dezvoltarea noilor lansatori europeni, precizează ROSA.

„Agenţia Spaţială Română a obţinut participarea României la programul de dezvoltare a celei mai noi rachete europene, Ariane 6, la Consiliul Ministerial ESA (European Space Agency - n.r.) din decembrie 2014. Prin prioritizarea participării României la acest program, ROSA a oferit industriei spaţiale din România oportunitatea de a se înscrie în cursa contractelor de dezvoltare a componentelor lansatorilor europeni. Acceptarea României în acest program de către ESA demonstrează că ţara noastră are deja capacităţi industriale competitive. Totodată, participarea României la dezvoltarea rachetei Ariane 6 va contribui la dezvoltare tehnologică, inovare şi pregătire profesională în domenii de nişă, cu potenţial de a consolida rolul pe care România îl joacă în strategia spaţială europeană şi mondială", subliniază ROSA, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel