Dragnea, ATAC la Iohannis: El poate fi considerat INFRACTOR

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Liviu Dragnea a lansat în urmă cu scurt timp un atac dur la adresa președintelui Klaus Iohannis. 

"Am ascultat declarațiile lui Klaus Werner Iohannis. Am văzut un om iritat, nervos, dar mai ales în panică. Este un președinte în panică pentru că vede destrămarea sistemului odios care l-a susținut. Iohannis vede cum se strânge funia în jurul parului și îi e frică de faptul că va trebui să dea socoteală în fața legii. Eu am prezentat luni niște documente. Ele au au mai fost în presă, numai că au fost băgate la sertar. Președintele României nu este un om obișnuit. El nu a vrut să răspundă acuzatiilor mele, ci a pus placa cu infractorul. Dacă ne aducem aminte, mai era cineva care folosea placa cu infractorii: Kovesi. Când a apărut scandalul cu înregistrările de la Ploiești, a spus că sunt niște minciuni și că este un asalt al infractorilor asupra justiției. Ulterior s-a dovedit că aceștia erau mai penali decât cei pe care îi anchetau. La fel și Iohannis: dacă folosește tot mai mult cuvântul 'infractor' și 'infractori' poate să devină periculos pentru un om din România care a comis infracțiuni. El trebuie să răspundă tuturor celor care l-au votat. El stă ascuns la Cotroceni, dar trebuie să răspundă. Ce am aflat acum? Că el a avut nouă dosare penale, nu unul, deși a spus că nu a avut nici unul. El a știut despre aceste dosare penale. S-a folosit de inscrisuri oficiale în mod fals. El poate fi considerat infractor," a declarat Liviu Dragnea la Parlament. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel