Dosarul „10 august”, clasat. Tânăr român, bătut la protest: „Un cec în alb pentru orice jandarm să te poată lua la bătaie”

Coordonatorul juridic al Grupului Parlamentar USR, Vlad Gheorghe a depus prima plângere penală din dosarul 10 august. Pe imaginile surpinse la protest se vede cum Vlad Gheorghe, aflat cu mâinile ridicate, este luat la bătaie de un jandarm, fără niciun motiv. Imaginile care au făcut „înconjurul mapamondului”, după cum el povestește, au reprezentat doar o mostră din intervenția violență a jandarmilor.

Vlad Gheorghe a anunțat că va contesta decizia DIICOT de clasare a dosarului, „decizie pe care o considerăm netemeinică dar și ilegală pentru că nu respectă aspecte de procedură elementare”.

Vlad Gheorghe susține că nu este în competența DIICOT să se prununțe în legătură cu militarii cercetați în dosar.

„DIICOT nu putea să se pronunțe pe toată partea de fond al dosarului pentru că e vorba de militari. DIICOT putea să se pronunțe pe partea de civili, lovitură de stat, lucru pe care l-a și făcut, dar pe partea de militari nu puteau să zică nimic pentru că nu e competența lor, așa cum și ei au admis parțial prin declinarea la parchetul militar pentru militarii de rând, că să le zic așa. Dacă DIICOT era competent se puteau pronunța și pentru militarii de rând dacă s-au pronunțat cu privire la șefii militarilor”, precizează Vlad Gheorghe.

 

„Decizia dată de DIICOT, un cec în alb pentru orice jandarm să te poată la bătaie”



Tânărul precizează că victimele nu au fost citate la nicio audiere de când dosarul a ajuns la DIICOT, în urmă cu un an de zile.

„Decizia dată de DIICOT practic înseamnă un cec în alb pentru orice jandarm să te poată lua la bătaie, singurul lucru este să nu fii prins pe camere că altfel jandarmul respectiv ar putea să aibă probleme. Cât timp nu vă prinde, e ok! - asta se înțelege din decizia lor”, precizează Vlad Gheorghe, potrivit Ziare.com.

Procurorii DIICOT au clasat ancheta în dosarul violențelor din 10 august 2018 pentru sub aspectul săvârșirii, în formă tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Foștii șefi ai Jandarmeriei au scăpat de acuzații, iar o parte din dosar urmează să fie declinat la Parchetul General, potrivit unui comunicat al DIICOT.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy