Doi români, condamnați la închisoare în dosarul lui Oprescu, s-au predat în Italia, după ce au fugit din România

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Doi români, condamnați în dosarul lui Sorin Oprescu, s-au predat în Italia, după ce fugiseră din țară. Este vorba de fostul șef de la Administrația Cimitirelor, Bogdan Popa, și afaceristul Romeo Albu. Ambii primiseră, la fel ca Oprescu, pedepse cu executare.

 Atât Bogdan Popa, cât și Romeo Albu primiseră pedepse cu executare și așteaptă în libertate decizia cu privire la extrădare.

Directorul Cornel Bogdan Popa primise în România 11 ani și 6 luni de închisoare, iar omul de afaceri Romeo Albu, 6 ani, în dosarul de corupție de la Primăria Capitalei.

Conform anchetatorilor, Romeo Albu l-a ajutat în repetate rânduri pe Bogdan Popa, fost director în primărie, să ascundă, prin intermediul unei societăţi comerciale, adevărata proveniență a unor sume uriaşe de bani.

Cei doi s-ar fi predat în Italia, potrivit realitatea.net.

Condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită și grup infracțional organizat, Sorin Oprescu este și el liber în Grecia, unde se judecă extrădarea solicitată de instanțele din România.

Sorin Oprescu a fost eliberat pe cauțiune miercuri, 1 iunie, după ce a petrecut o săptămână și jumătate în spatele gratiilor, în penitenciarul Korydallos din Grecia.

Judecătorii din Atena trebuie să decidă dacă îl trimit sau nu pe Sorin Oprescu în România, pentru executarea pedepsei.

Toate condamnările în dosarul lui Oprescu

 

Oprescu Sorin Mircea - 10 ani și 8 luni

Popa Bogdan Cornel - 11 ani și 6 luni

Stanca Cristian - 7 ani și 2 luni

Constantinescu Mircea Octavian- 6 ani și 10 luni

Șupeală Florin - 4 ani

Albu Romeo- 6 ani

Niță Ion - 7 ani și 10 luni

Bengalici Claudiu - 6 ani și 6 luni

Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela - 2 ani și 10 luni cu suspendare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel