Doi români, cercetați pentru braconaj piscicol de polițiștii de frontieră. Au fost prinși cu zeci de kilograme de somn

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
roman retinut pentru braconaj
roman retinut pentru braconaj

Poliţiştii de frontieră gălățeni efectuează cercetări cu privire la doi vasluieni  care desfășurau activități de pescuit neautorizat, capturând astfel 35 de kilograme de pește din specia somn.

În data de  22 februarie a.c., în jurul orei 14.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea - I.T.P.F. Iaşi,  pe timpul desfăşurării unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, au depistat pe malul românesc al râului Prut, doi bărbați, în vârstă de 40, respectiv 42 de ani, domiciliați pe raza județului Vaslui, care desfăşurau activităţi de pescuit neautorizat prin metoda “japca” cu ajutorul unor lansete. Totodată, colegii noștri au constatat că aceștia au capturat o cantitate totală de 35 de kilograme de pește din specia somn.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuitul cu japca, cu ostia, sulița, țepoaica și cu orice alte unelte înțepătoare sau agățătoare, prin greblare sau harponare. Uneltele de pescuit, în valoare de 450 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor,  iar peștele,  în valoare de 525 de lei, a fost predat unei societăți de profil spre valorificare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel