Doi piloți s-au luat la bătaie în timpul zborului. Echipajul a intervenit pentru a îi separa

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Doi piloți Air France s-au luat la bătaie în timpul zborului după ce a avut loc o discuție mai aprinsă între ei. Un al treilea membru al echipajului a fost nevoit să stea lângă ei pe toată durata zborului, pentru a se asigura că cei doi rămân pe scaunele lor.

Doi piloți Air France au fost suspendați după ce s-au luptat în cabina de pilotaj în timp ce se aflau în aer, a spus compania aeriană, potrivit Observator. S-a întâmplat în timpul unui zbor între Geneva și Paris, în iunie.

Cearta a început la scurt timp după decolare, un pilot aparent lovindu-l pe celălalt după ce s-au apucat de gulere. Echipajul a intervenit pentru a îi separa și unul dintre însoțitori și-a petrecut restul zborului în cabina de pilotaj, pentru a îi păzi pe cei doi. Air France a spus că avionul a aterizat în siguranță.

Piloții așteaptă o decizie din partea conducerii cu privire la ”comportamentul lor total nepotrivit”, a spus o purtătoare de cuvânt.

 

Au fost raportate mai multe cazuri similare

 

Vestea incidentului a apărut după ce agenția de investigație aeriană a Franței, BEA, a emis un raport în care spunea că unor piloți Air France le lipsește rigoarea în ceea ce privește respectarea procedurilor de siguranță.

Raportul a plecat de la o scurgere de combustibil la un avion care a zburat de la Brazzaville, Congo, la Paris, în decembrie 2020. Piloții au redirecționat avionul, dar nu au oprit motorului afectat și nici nu au aterizat de urgență, în conformitate cu procedura de siguranță în astfel de cazuri. Până la urmă, avionul a aterizat în siguranță în Ciad, dar motorul ar fi putut lua foc în orice moment. 

De asemenea, au fost identificate alte trei cazuri similare între 2017 și 2022. Air France a declarat că efectuează un audit și s-a angajat să urmeze recomandările BEA, care includ să le permită piloților să-și studieze zborurile ulterior. Compania aeriană a subliniat că efectuează zilnic sute de zboruri, iar raportul menționează doar patru astfel de incidente de siguranță.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel