Doi ingineri IT ROMÂNI, PREMIAȚI de Apple

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Doi ingineri IT români au primit o recompensă pentru că au găsit o vulnerabilitate în softul iOS pe care au raportat-o direct producătorului.

Funcţia care era activă atunci când era utilizat smart watch-ul pe post de walkie-talkie a fost blocată de Apple la nivel global după ce mesajele specialiştilor români au fost primite.

Marius Boeru şi colegul său au trimis celor de la Apple felul în care poate fi reprodusă vulnerabilitatea. Cei doi lucrează în domeniul IT de peste 14 ani, iar în timpul liber se preocupă cu proiecte e digitalizare din comunitatea Digital Nation.

Specialiştii IT din România, în general, s-au remarcat constant prin abilităţilor lor. Cei doi sunt recunoscuţii ca făcând parte şi din echipa care a dezvoltat primul serviciu de cloud din ţară.

Pe lângă competenţele extraordinare ale inginerilor români, exemplul lui Marius Boeru şi al colegului său arată ce înseamnă colaborarea şi bunele practici din domeniul securităţii cibernetice. IT-ul trebuie să fie un exemplu pozitiv de promovare a mentalităţii de dezvoltare bazată pe cooperare, susţin cei de la Digital Nation, potrivit wall-street.ro.

Astfel, Digital Nation, împreună cu compania CyberWall îşi propun crearea unui sistem de cyber range prin care să se verifice periodic integritatea şi siguranţa soluţiilor folosite de consumatorii finali români.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel