S-a aflat ce făcea mama celor trei copii care au pierit în incendiu. Îi lăsase singuri

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Apar noi detalii în cazul tragediei din sectorul 5 al Capitalei în care trei frați au murit, după ce patul lor a ars mocnit. Se pare că mama nu era acasă când a izbucnit incendiul, deși inițial le spusese anchetatorilor fix opusul. Femeia a recunoscut că a fost plecată la niște rude, timp de câteva ore.

Mama celor trei copii care au murit ieri în Sectorul 5 din Capitală a declarat că nu a fost, de fapt, acasă. Aceasta a recunoscut că a fost plecată la niște rude și că a lipsit câteva ore, potrivit Observator. Noile informații ies la iveală după ore întregi în care anchetatorii au încercat să deslușească răspunsurile pe alocuri vagi date de femeie.

Durere pentru un român aflat la muncă în Germania. Cei trei copii i-au murit după ce le-a luat foc pătuțul

Au fost audieri până seara târziu în cazul morţii celor trei copii, găsiţi ieri dimineaţă într-o locuinţă din Bucureşti. Patul în care dormeau a ars mocnit până când n-au mai avut aer. Mama lor le-a spus anchetatorilor că s-a trezit prea târziu ca să îi salveze. Declaraţia ei a fost neclară în primă fază, aşa că pe dosar scrie ucidere din culpă. La Poliţia Capitalei a ajuns şi tatăl copiilor, care era plecat la muncă în Germania. Târziu, dar şi unchiul femeii.

 

Vecinii au văzut trupurile celor trei copii întinse în curtea casei

 

Tragedia s-a întâmplat ieri dimineaţă, când nici nu se luminase de ziuă. Vecinii au văzut trupurile celor trei copii întinse în curtea casei. Femeia le-a povestit că s-a trezit brusc, într-o cameră în care nu mai respira - în jur era numai fum, iar patul în care dormeau cele două fete şi băiatul cel mare ardea. A sărit din fotoliul unde aţipise, a scos copiii din încăpere şi a sunat la 112. Până să vină pompierii, a stins singură flăcările.

Paramedicii de la SMURD au resuscitat copiii aproape o oră.

 

Copiii ar fi murit intoxicaţi cu monoxid de carbon

 

„Nu am reuşit să vorbim nimic pentru că şi ea e în stare de şoc nici ea nu ştie ce spune, acum spune ceva, imediat altceva, acum ţipă urlă şi au băgat-o în maşina de poliţie să nu vadă. Văd ca e plină de tăciuni funingine”, a spus unchiul femeii.

Copiii de 2, 3 şi 6 ani ar fi murit intoxicaţi cu monoxid de carbon, spun surse din anchetă. Unul dintre ei era deja fără viaţă când au ajuns paramedicii. Mama copiilor crede că unul dintre ei s-ar fi jucat cu o brichetă, ar fi aprins ceva din cameră, iar focul a mocnit până a aprins patul. Cei care îi cunosc pe părinţi nu înţeleg cum s-a putut întâmpla nenorocirea.

Autopsia pe care o vor face azi medicii legişti ar urma să stabilească dacă cei trei copii au murit din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel