Deputatul "Mitralieră", SCANDAL după ce a fost prins că trecut cu BOLIDUL pe ROȘU: "Nu trebuie să OPRESC, sunt în campanie"

Narcis Popa |
Data publicării:

Deputatul Cătălin Rădulescu a făcut scandal, miercuri seara, după ce a fost prins trecând cu mașina pe roșu, în Capitală. Polițiștii au pus o autospecială în fața lui, însă Rădulescu a continuat scandalul. 

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a a trecut cu mașina pe culoarea roșie a semaforului în zona Polizu, din Capitală. Acesta a fost somat să oprească de o echipă de polițiști, însă acesta nu a respectat semnalul, moment în care o mașină de Poliție i-a blocat drumul.

Rădulescu a început să facă scandal, spunându-le agenților de la Rutieră că el este un politician în campanie și nu trebuie să se oprească la semafor.

Văzând că este filmat, acesta a izbucnit, spunând că „nu vrea să vorbească cu presa” și a vrut să demareze, în timp ce polițistul i se adresează spunându-i să rămână pe loc.

Contactat de MEDIAFAX; Cătălin Rădulescu a spus că, în realitate, nu a fost niciun incident și că polițiștii îi sunt prieteni, îi știe din Curtea de Argeș, iar el le-a spus că până nu pleacă jurnalistul, el nu vorbește.

„Niciun fel de incident. A venit un jurnalist care probabil că mă urmărea de undeva. Eu veneam de la Kiseleff și un oarecare jurnalist, eu nu cunosc toți jurnaliștii, a vrut să îmi arate ceva de presă, eu am rămas să vorbesc cu doi polițiști, unul din Curtea de Argeș, îi cunosc, doi amici de-ai mei și a apărut un jurnalist. Și am spus că nu am ce să vorbesc cu jurnaliștii când stau de vorbă cu prieteni. Nu am vrut să vorbesc și la un moment dat am văzut că a plecat, dar nu știu cine e individul ăsta, dacă e jurnalist. A apărut așa, dintr-odată. O fi fost un securist”, a spus Rădulescu.

După câteva minute, deputatul Cătălin Rădulescu a revenit cu o altă declarație. Spune că a plecat nervos de la Kiseleff, pentru că ar fi fost șicanat de protestatarul Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel