Denise Rifai, CEARTĂ cu Florin Roman: "Dacă vreţi să TRAGEŢI în noi, ridic mâinile sus!" Rifai: "Auuu!"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Denise Rifai a avut câteva contre cu parlamentarii invitaţi în platoul "Legile Puterii" pe care i-a acuzat că sunt direct responsabili de cazurile dramatice din ultimele pzile, precum ursul accidentat care a zăcut pe marginea unui drum timp de 18 ore şi cei trei oameni, dou copii de 3 ani, repsectiv 10 zile, dar şi o femeie în vârstă de 29 de ani, care au murit în urma unei dezinsecţii efectuate în blocul lor.

Printre cei cu care s-a contrat cel mai dur a fost deputatul liberal, Florin ROman.

Florin Roman: Condoleanţe. Cred că atunci când mor copii, tragedie mai mare nu există. O să încerc să fiu corect, chiar dacă nu sunt simpatic. Am fost şi în Adminsitraţia publică locală şi am făcut parte dintr-un comitet judeţean de intervenţie în situaţii de urgenţă şi îi înjuram pe cei care fac legi la momentul repsectiv, spunând că legile nu sunt bune şi acum sunt la primul mandat de parlamentar şi pot să văd dfierenţa între una şi alta. În această situaţie, vorbim după lege, de un contract comercial între asociaţia de proprietari...

Denise Rifai: Pe piaţă să intre substanţe şi să vorbim de procedură...

Florin Roman: Numai puţin... conform legii asociaţiilor, apartamentele şi holul imobilelor sunt proprietăţi private. În fapt ce s-a întâmplat la Timişoara: un preşed de asociaţie a făcut o achiziţie de servicii de dezinsecţie cu această firmă prin negociere directă. (...) Câţiva domni şi doamne au încercat să transforme moartea unor copilaşi într-o chestiune de natură politică...

Denise Rifai: Deci politicul nu are nicio vină, am înţeles...

Florin Roman: Doamnă, dvs. văd că v-aţi chitit în seara asta. Dacă vreţi să trageţi în noi, ridic mâinile sus, trageţi!

Denise Rifai: Dacă aş fi în locul dvs, aş avea un alt punct de vedere.

Florin Roman: Eu chiar încerc să explic ceea ce e pe lege.

Denise Rifai: Ce? Că vorbiţi de câteva minute şi nu prea am înţeles ce mi-aţi spus.

Florin Roman: Ce mi-a spus domnul Robu. Mi-a spus că din cauza vaporilor toxici, extrem de volatili, au intrat pe lângă cadranul uşilor, cei care şi-ai pus termopane, din cauză că era foarte bine izolat.

Denise Rifai: Deci oprice firmă poate intra în statul român şi poate să facă dezinsecţie şi intră vaporii pe sub uşă şi omoară oamenii. E bine! Îmi place mult!

Florin Roman: Refuz să spun ceva pentru că e simpatic. Acolo au murit oameni pentru o incompetenţă... Nu are nicio treabă, dar dacă vreţi, băgaţi Parlamentul, băgaţi-l pe Robu, băgaţi-ne pe toţi!

Denise Rifai: Da! Pentru că sunteţi responsabili pentru dezastrul din ţara asta!

Florin Roman: Doamnă Rifai, dacă vreţi să fim corecţi până la capăt...

Denise Rifai: Da! Sunt corectă până la capăt! Și sunteți responsabili!

Florin Roman: Doamna Rifai, eu mă uit în ochii dvs. și vă spun că sunt un om responsabil. Apropo, spuneați dvs. de reguli. Știți ce ne învață pe noi proștii ăia care mergeam în situații de dezastre? Eu am fost la accidente, știu ce însemană asta. Știți ce ne învață? Că primul lucru este omul și aici intră pe proceduri!

Denise Rifai: Care proceduri?

Florin Roman: Păi nu s-au respectat procedurile.

Denise Rifai: Auuuu!

Florin Roman: Dar dvs, nu! Haideţi să le dăm în cap la toţi! Aici nu s-a respectat procedura. Despre ce vorbim?

Denise Rifai: Luăm publicitate!

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel