Daea: Plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii; nu vor urma scumpiri

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, consideră că plafonarea preţurilor la alimente ar afecta producătorii, dar susţine că nu există motive pentru alte scumpiri în perioada următoare.

"Trebuie să avem în vedere faptul că, în momentul unei plafonări a unor preţuri, cei care vor suferi în primul rând vor fi producătorii agricoli. Din perspectiva aceasta eu gândesc că trebuie să facem tot ce este necesar să ajutăm fermierii să întoarcă brazda ţării, pentru că din rodul pământului trebuie să ne hrănim toţi. (...)

Nu văd scumpiri la această dată pentru că preţul s-a liniştit la produsele care se procesează, nu văd scumpiri în condiţiile în care s-au plafonat şi s-au stabilit nivelele acestea de cost la energie. Iată că nu sunt elemente care să ne determine să previzionăm scumpiri ale produselor agroalimentare în acest moment", a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, în timpul unei vizite în Arad.

 

Ciolacu: "România e asigurată alimentar în acest moment"



În 20 mai, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, declara, la Brăila, că eventuala reducere a TVA la unele produse pe fondul scumpirilor ar putea să nu aibă efect, din punctul său de vedere fiind de preferat ca Guvernul să definească produsele strategice la care preţurile să fie plafonate.

"Nu ştiu cât efect ar avea reducerea TVA, nu sunt un mare fan. Să reduci de la 5% şi mai mult... Cred că ar trebui să intrăm într-o zonă mai curajoasă şi să definim nişte produse strategice şi, ţinând cont că şi statul face un efort cu subvenţiile în agricultură, să mergem pe anumite produse cu o anumită plafonare. Dar nu trebuie creat un dezechilibru economic", afirmase Ciolacu, care adăugase că "România e asigurată alimentar în acest moment", conform Agerpres.

Vezi și:

Iată cum luptă Europa împotriva prețurilor ridicate: în Spania TVA de la 21% la 5%, la Londra se stinge lumina

 

Țările care așteaptă deciziile UE privind plafonarea prețurilor, avansează cu măsuri pentru a face față sezonului rece.

Război, inflație, facturi și prețuri în creștere. Europa se confruntă cu o urgență energetică în această toamnă și iarnă, iar țările se pregătesc să discute măsuri specifice care să le permită cetățenilor să treacă prin sezonul rece.

UE discută o plafonare a prețurilor la energie și un plan de reducere a cererii de electricitate: o dublă strategie anti-Putin care a fost propusă la Bruxelles de ceva timp, dar care este încă pe masă în țările mari.

Ursula von der Leyen a vorbit despre măsurile urgente care vor fi luate în câteva săptămâni. Ea le va anunța pe 14 septembrie, la Strasbourg, în discursul său privind starea Uniunii. Consiliul extraordinar al energiei, în cadrul căruia miniștrii se vor reuni la Bruxelles pe data de 9, va fi folosit pentru a măsura reacțiile la ipotezele din domeniu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel