Cutremur de 3.5 grade în Italia. Școlile au fost închise. Au urmat alte două seisme

cutremur-in-italia-harta
cutremur in italia
Un cutremur de 3.5 grade pe scara Richter a avut loc în Italia, în zona Livorno. Școlile din regiune au fost închise ca măsură de precauție. 

Cutremurul cu magnitudinea 3,5 grade pe scara Richter a fost înregistrat în apropierea coastei de lângă Livorno, la ora 6:21. Potrivit datelor Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (Ingv), cutremurul a avut epicentrul la 15 kilometri de Livorno.

Cutremurul a fost resimțit de către populație, dar momentan nu sunt raportate pagube materiale sau răniți.

Primarul Luca Salvetti, ca măsură de precauție, a decis să închidă toate școlile:

„În această dimineață – spune primarul – s-a resimțit un cutremur în zona noastră. Momentan nu se semnalează nicio pagubă și nici răniți. Ca o extremă precauție toate școlile vor fi închise pentru a evalua eventualele probleme critice din structuri”, a spus acesta. 

În total, trei cutremure au fost resimțite în zona Livorno în jurul orei 6.20: primul cu magnitudinea 3,5, urmat de alte două, cu magnitudinea 2 și 2,1, cu epicentrul de fiecare dată în largul coastei Livorno, la o adâncime de 13 km.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close