Coronavirusul lovește România. Peste 11 000 de români izolați la domiciliu

Narcis Popa |
Data publicării:

Autoritățile anunță că la nivel național sunt 27 de persoane aflate în carantină și peste 11.000 în izolare la domiciliu, cifra fiind în scădere, după ce mulți români au ieșit din izolare.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat, luni, că în România sunt în carantină instituționalizată 27 de persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).

Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

„Scăderea față de ultima statistică este datorată ieșirii din izolare a unui număr însemnat de persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri", au transmis reprezentanții GCS.

Până în prezent au fost prelevate și analizate 1.010 probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecția cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus.

„Dintre acestea 995 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu noul coronavirus", mai arată GCS.

Până la ora transmiterii știri, la nivel național au fost confirmate 15 cazuri de români infectați cu virusul COVID – 19. Dintre acestea, cinci au fost declarați vindecați și au fost externați, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel