Copilul din Bacău, de 4 ani, dispărut de acasă a fost găsit mort la 500 de metri de casă

vaslui-salvare_18874200
Copilul de 4 ani din comuna Dofteana, județul Bacău, dispărut joi de acasă, a fost găsit decedat vineri, în râul Trotuș. Băiețelul, diagnosticat cu autism, a fost căutat timp de aproape 24 de ore de peste 250 de persoane.

Copilul a fost găsit de un scafandru în râul Trotuș, la aproximativ 500 de metri de locuința familiei. Din păcate, pentru băiețel nu s-a mai putut face nimic.

Operațiunea de căutare a mobilizat peste 250 de persoane. Polițiști, jandarmi, pompieri, pădurari, salvamontiști, localnici și voluntari au verificat în permanență zonele din apropierea casei.

Echipele de intervenție au căutat în lunca râului Trotuș, în parc, dar și în zonele cu miriște și vegetație deasă din împrejurimi. Pentru identificarea copilului au fost folosite drone și o cameră cu termoviziune, iar în operațiune a fost implicat și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

Căutările au continuat inclusiv pe timpul nopții, însă fără rezultat până vineri.

Primele imagini cu băiețelul au fost surprinse de o cameră de supraveghere la scurt timp după ce acesta a ieșit pe poarta casei. În înregistrare, copilul aleargă pe stradă și pare dezorientat. Camera de supraveghere se afla la câteva sute de metri de locuința familiei.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close