Coordonatorul jandarmilor din Piața Victoriei, care a decis să reprime violent protestul diasporei, șocheză din nou.
Laurenţiu Cazan a declarat miercuri la Parchetul General, unde a ajuns pentru a fi audiat în dosarul deschis după violențele din 10 august, fiind unul dintre șefii Jandarmeriei puși sub acuzare, că ar proceda la fel.
”Legea a fost respectată întocmai. Resping cu tărie toate acuzațiile și nu pot fi de acord cu acuzațiile. E dreptul meu să mă apăr. Nu mă aștept să fiu reținut. Au fost controverse mari, deși pe timpul declarațiilor anterioare nu cred că au fost declarații contradictorii. Dacă mâine ar fi 10 august, aș lua aceleași măsuri”, a spus Cazan.
El mai susține și că nu au fost loviți copii în timpul protestului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Tagurile articolului:
cazan
parchet
200 de percheziții la cei care au dat peste 7000 de buletine românești rușilor și moldovenilor
Bogdan Bolojan /
01 iul 2025, 11:19
Peste 200 de percheziții au avut loc marți dimineață în mai multe județe, inclusiv la sediile unor instituții publice și la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar de amploare care vizează o rețea ce a emis documente de identitate românești false pentru mii de persoane din Federația Rusă, Ucraina și Republica Moldova. Ancheta scoate la iveală implicarea unor funcționari publici din cadrul unui serviciu de evidență a populației și dintr-o primărie, acuzați că au săvârșit infracțiuni grave precum luare de mită, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și dare de mită.