Conu Liviu față cu democrațiunea

Flaviu Predescu / 31 aug 2018, 15:48 Salveaza PDF Comentarii

Moto: „Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?"

În ultimele luni am reflectat mai mult ca oricând la situația politică de la noi din țară. Acum câțiva ani lucrurile erau mai clare, chiar dacă râdeam de concepte și spuneam că totul e un amestec - dreapta era parcă mai de dreapta, iar stânga era ceva mai de stânga. Ambele spectre aveau în rândurile lor foști comuniști, dar aceasta era o contingență istorică. În spectrul de dreapta al politicii mai existau totuși niște simboluri, oameni care făcuseră pușcărie politică sau ai căror părinți sau bunici fuseseră băgați pe nedrept la închisoare pentru convingerile lor, iar în stânga activau oameni cu o cultură a muncii politice mai consistentă și generațional nu erau vinovați pentru ororile trecutului. Ce vină aveau după 1990 cei care aderau la idei de stânga și erau născuți din 1950 în sus, de pildă? Se puteau ei numi continuatori ai comunismului?

Ei bine, dacă au făcut ceva temeinic pentru membrii lor, atunci comuniștii i-au învățat muncă de partid. Asta nu însemna doar o lectură de prelegeri și un ridicat în picioare strigând „stima noastră și mândria". Munca organizatorică era foarte strâns legată de mersul în teren, ceea ce americanii numesc în politica lor „door-to-door", adică o politică din ușă în ușă.

În continuare PSD este un partid închegat, cu un nucleu de oameni foarte serioși care și-au văzut cu seriozitate de muncă în domeniile lor.

La începutul anilor 2000, PSD, sub conducerea lui Adrian Năstase, a fost primul care a promovat în masă tinerii și femeile în politică, implementând sistemul „un tânăr și o femeie la trei candidați pe listele cu candidaturi" . Partidul a întinerit considerabil la nivel de reprezentare în consilii locale și județene. Miile de tineri și femei promovați atunci n-au mai fost însă sincronizați într-un proiect național. Mulți au rămas stingheri și s-au pierdut devenind victime ale majorităților stranii (în funcție de prietenii locale) de după 2005.

Impus lider TSD, Victor Ponta s-a pliat bine pe contextul de deschidere creat de Năstase și a construit împreună cu unii mai vechi și cu alții mai noi o organizație de tineret de răsunet în perioada 2002-2004. Efectul ei politic a fost însă redus la zero după pierderea alegerilor prezidențiale din 2004 de către Năstase, semn că o organizație de tineret (sau de femei) este și va rămâne un „apendice" care trebuie să se bucure în special de simpatia liderului partidului.

Divergențele între un lider de la tineret sau femei și liderul partidului nu au fost acceptate niciodată în PSD și au fost drastic sancționate. În lipsa unei creșteri bazată și pe conflictul de idei și chiar pe curente care să se pună în antiteză cu conducerea centrală a partidului, liderii de la tineret au căzut odată cu liderul partidului și nu au devenit o alternativă la acesta. Au venit alți lideri cu preferații lor și tot așa, într-un cerc vicios, ei vor cădea odată cu acesta sau chiar înaintea lui, fiind sacrificați pentru diverse jocuri de culise. Ar putea fi date și câteva exemple: F. Sturzu al lui Ponta, N. Bănicioiu de asemenea succesor al lui Ponta care a ajuns nesemnificativ politic (dar performant ministru), G. Petrea promovat și apoi marginalizat de Dragnea pentru că s-a dat cu Tudose etc.

Nu doar PSD, ci întregul spectru politic românesc, de dreapta sau de stânga, suferă de o severă lipsă a „rezervei de cadre" și implicit de oameni cu o elementară cultură politică. În partid se perindă tot felul de personaje care vin odată cu liderii de la „seniori" și „mor" înaintea acestora sau odată cu ei, fiind îngropați în piramida uitării odată cu dispariția șefilor. Foarte puțini sunt cei care citesc și se cultivă politic, mulți dintre cei care sunt sau vor să fie parlamentari, secretari de stat sau miniștri nu dispun de o minimă alfabetizare politică fiind „habarniști" nu doar ai părților principale din istoria României, dar și în istoria recentă a partidului din care fac parte. Din păcate pentru mulți cariera politică se confundă cu liderul momentului și cu abilitatea de-ai rezista. În PSD și cred că și în alte partide rar e dat să existe și un alt curent de opinie asumat, iar asta face din partide doar un sistem tactic și nu un sistem care să genereze idei și să se constituie ca o alternativă de gândire și de acțiune. Exercițiile de cultură democratică sunt tot mai reduse iar reflexul de structură „paralelă" s-a format în primul rând în partide. Ca exemplu personal pot oferi unul dintr-un județ, Anno Domini 2005. Președinte de filială județeană se întâlnea cu „fidelii" din biroul județean la cabinetul de avocatură pe care îl deținea în vecinătatea partidului, stabileau lucrurile (de față cu „Leana" lui) apoi se duceau la partid și chiar se prefăceau că se contrazic. Din când în când unii dintre fidelii așa zisului lider îi atacau adversarii de idei, iar el se prefăcea că îi apără pe adversari. Sună cunoscut? Ce să învețe tinerii din toate acestea?

Revenind în zilele noastre trebuie spus că Liviu Dragnea nu poate avea altă soartă decât cea a președinților anteriori ai PSD. Cu excepția lui Oliviu Gherman (președinte PDSR în perioada 1992-19996) cel nevinovat precum florile, cum ar spune Verlaine, niciunul din ceilalți președinți n-a scăpat neșifonat din acea postură. Pe Iliescu, Geoană nu l-a mai lăsat să revină la șefia partidului, iar pe Geoană l-a dat jos Ponta, după ce Geoană se „îngrijise" de soarta lui Năstase. În fine, pe Ponta l-a dat jos prin „knock-out tehnic" Dragnea, căruia Ponta îi delegase exagerat de multă putere în partid, pentru ca el să se ocupe de guvernare. Când Ponta a demisionat „pe Facebook" nimeni nu s-a supărat că demisia a fost de fapt „pe Facebook", ci lumea din partid era supărată pentru că Ponta a renunțat la ce i se cuvenea. După ce Dragnea (aparent inofensiv și camarad) a învins-o pe cea pe care Ponta voia să o lase în locul său până în 2016 – Rovana Plumb, Dragnea a început să rescrie istoria în partid și l-a eliminat pe Iliescu din forul de conducere modificând statutul, l-a ignorat pe Năstase care era în închisoare și l-a marginalizat pe Ponta care era oricum în auto-izolare.

V. Ponta a crezut, și încă nu se știe dacă n-are dreptate, că face o mișcare bună părăsind funcțiile în fața unor atacuri pe care le-a mirosit ca fiind mai profunde. Astfel de exemple democratice în politica românească postdecembristă au dat doar el și Adrian Năstase. AN-ul demisionând din funcția de președinte al Camerei Deputaților și din cea de președinte executiv PSD în 2006, după ce partidul i-a cerut-o. Deși Năstase ceruse vot de încredere, Geoană a supus la vot demisia lui Năstase. Istoria PSD este astfel plină de lupte intestine, L.D. fiind singurul care a reușit să elimine treptat orice mecanism care i-ar fi putut periclita poziția.

După demisia din funcția de președinte PSD, Ponta a tăcut până nu a mai putut, iar Dragnea tocmai de asta avea nevoie, de un „mit Ponta" pe care să îl dărâme, dar avea nevoie să dărâme (dacă nu puteau fi folosite în favoarea sa) și miturile „Năstase – cel mai bun premier" sau dezlipirea cuvântului „onoare" de lângă Iliescu. Pentru o perioadă de timp Dragnea a fost foarte simpatic celor cu hashtag. Liviu i-a scos din istoria „activă" a PSD, probabil și de pe site-uri pe acești trei foști președinți dimpreună cu Geoană.

La fel ca în celebra scriere orwelliană, în care Squealer, cel care avea darul să schimbe negrul în alb și invers prin propaganda sa, s-a întâmplat și în ultimii ani în acest partid. Nicicând PSD n-a fost mai puțin democratic. Snowball – „dușmanul comun" la fel ca în celebra carte, a fost identificat ca fiind un alt „stat", unul paralel, de la care se trag toate relele și care, deși nu poate fi identificat și dovedit, există și prejudiciază ferma. Interesant ar fi fost însă pentru Napoleon, ca să rămânem în registrul orwellian, să fi denunțat concret ticăloșiile acelui dușman comun de neidentificat despre care vorbește. Cert este că PSD nu este un partid de gherilă și nu merită în ansamblul său etichetele și injuriile care i se atribuie doar pentru că este acaparat la nivel decizional. Avem de-a face fie cu o blocare a mecanismelor democratice de partid, fie cu o solidaritate toxică. Înclin spre prima variantă.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26