Primii care au intrat la consultări cu Nicușor Dan au fost cei de la PSD, urmați la câteva minute de delegația AUR. Consultările s-au făcut separat, cu fiecare delegație în parte, iar până la finalul zilei urmează și restul partidelor politice: PNL, USR, SOS și neafiliații.
În timp ce Sorin Grindeanu a anunțat că PSD este pregătit să intre la guvernare și să își asume inclusiv funcția de prim-ministru, George Simion a susținut că fără AUR nu se poate forma un guvern și a vorbit despre posibilitatea demiterii șefului statului.
Grindeanu: PSD este gata să formeze Guvernul
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat după consultările de la Palatul Cotroceni că social-democrații și-au exprimat disponibilitatea de a intra la guvernare și de a contribui la formarea rapidă a unui nou Executiv.
„PSD l-a anunţat astăzi pe preşedintele României că îşi asumă guvernarea. Acest lucru l-am spus şi la întâlnirile anterioare. Aşteptăm finalul acestor consultări. PSD este gata să formeze un Guvern, un Guvern pe care, urmare a acestor discuţii pe care preşedintele le va avea, ne-am dori să intre cât mai rapid în funcţie”, a afirmat Grindeanu.
Liderul social-democrat a menționat că PSD rămâne cea mai mare formațiune parlamentară și că dorește să facă parte din soluția politică pentru depășirea actualei crize, dar că exclude orice colaborare cu AUR.
„Partidul Social Democrat rămâne partidul cel mai mare din Parlament, cel care îşi doreşte să fie partea unei soluţii. A oferit soluţia astăzi. Şi sper să o avem cât mai repede votată în Parlament”, a spus acesta.
Grindeanu a precizat că PSD își asumă inclusiv funcția de premier.
Simion: AUR a venit cu o propunere de premier
La rândul său, președintele AUR, George Simion, a declarat că formațiunea sa a prezentat președintelui Nicușor Dan o variantă proprie pentru ieșirea din criza politică.
„AUR a venit în faţa lui Nicuşor Dan cu o propunere de ieşire din criză şi cu o propunere de premier”, a declarat liderul formațiunii.
Simion a susținut că partidul său este singurul care a respectat voința alegătorilor și a criticat perioada care a urmat căderii guvernului Bolojan.
„A fost o lună pierdută, pentru că nu am fost ascultaţi. Am avut dreptate în tot ce am spus”, a afirmat acesta.
AUR acuză încălcarea voinței democratice
George Simion l-a acuzat pe președintele Nicușor Dan că a făcut desemnări pe baza „voinței personale” și a susținut că șeful statului a ignorat voința exprimată democratic.
Liderul AUR a mers mai departe și a declarat că formațiunea ia în calcul inclusiv demiterea președintelui României.
„Fără AUR nu se poate forma un guvern”, a susținut Simion, insistând că partidul său trebuie să facă parte din orice formulă viabilă de guvernare.
Consultările de la Palatul Cotroceni continuă cu celelalte formațiuni parlamentare, urmând ca președintele Nicușor Dan să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru, care va trebui ulterior să obțină votul de încredere al Parlamentului.