COD ROSU  Cod roşu de vijelie puternică, averse torenţiale şi grindină în mai multe localităţi

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Cod roșu emis de ANM pentru județul Dolj. 

Administraţia Naţională de Meteorologie e emis, duminică, o avertizare Cod roşu de vijelie puternică, averse torenţiale şi grindină în 11 localităţi din judeţul Dolj.

Avertizarea este valabilă până la ora 16:45, potrivit unor avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, în localităţile: Craiova, Podari, Şimnicu de Sus, Bucovăţ, Işalniţa, Breasta, Coţofenii din Dos, Almăj, Mischii, Predeşti şi Gherceşti se vor semnala: vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 litri/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, potrivit Agerpres. 

Până la ora 23:00, cod portocaliu de furtuni în cea mai mare parte a ţării

 

Peste căldura sufocantă vin furtunile. Meteorologii au actualizat şi au extins noi avertizări cod galben şi portocaliu. Canicula va persista şi se va intensifică în regiunile sudice şi local în vestul, în centrul şi în estul ţării.

Până la ora 23:00 este în vigoare un cod portocaliu de furtuni în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia judeţelor din vest, nord şi jumătatea de sud-est. 

În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii cu viteze la rafală de peste 55-75 de kilometri pe oră, grindină, descărcări electrice, izolat averse torenţiale.

Noaptea aceste fenomene se vor restrânge către sud-estul teritoriului. Până la ora 23:00 este valabil un cod portocaliu pentru zona Transilvaniei, Moldova, zone unde mai ales spre seară şi la începutul nopţii şi în regiunile sudice vor fi perioade cu vijelii puternice, rafale de peste 90 de kilometri pe oră, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, cantităţile de apă vor depăşi 25-35 de litri pe metru pătrat, iar în zonele montane izolat 40-50 litri pe metru pătrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel