România a doborât, pentru prima dată, o dronă care a pătruns în spațiul aerian național. Aparatul de zbor a fost lovit în cursul dimineții de o rachetă lansată de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române și s-a prăbușit pe un câmp din județul Buzău, în apropierea localității Padina.
Imediat după impact, autoritățile au declanșat o amplă operațiune de căutare pentru identificarea resturilor dronei și ale rachetei folosite la interceptare. Zona a fost verificată de echipele de intervenție, iar, potrivit informațiilor prezentate de Observator, primul care a descoperit locul prăbușirii a fost un cioban aflat cu turma la pășunat.
Martorul, dus la secția de Poliție
Reporterul Observator, Cristi Popovici, a reușit să îl găsească pe bărbat la scurt timp după incident și a discutat cu acesta. Potrivit relatării postului de televiziune, în timpul discuției și-a făcut apariția șeful de post din comună, care l-a condus pe cioban la secția de Poliție.
Bărbatul a rămas acolo o perioadă, iar după ce a ieșit a refuzat să mai ofere declarații presei. Martorul părea vizibil speriat și nu a dorit să comenteze cele întâmplate.
Întrebată despre legalitatea măsurii, Poliția a transmis că acțiunea a avut loc în baza dispozițiilor primite de la procurorul care instrumentează cazul.
Incidentul are loc în contextul primei misiuni în care România a distrus o dronă intrată în spațiul aerian național, iar ancheta autorităților urmărește stabilirea tuturor împrejurărilor în care aparatul de zbor a ajuns pe teritoriul țării.