Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a pus joi, 30 aprilie 2026, în transparenţă publică un proiect de Hotărâre de Guvern care aprobă declasificarea documentelor din arhivele diplomatice din perioada ianuarie 1990 şi 31 decembrie 1992, printre acestea fiind şi dosarele despre alegerile din mai 1990, mineriade, vizita Regelui Mihai, corespondenţa cu URSS.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, este vorba despre 5.376 de dosare, păstrate în 768 de mape de arhivă, care ocupă aproximativ 100 de metri liniari de raft.
Este cea mai consistentă tranşă de documente diplomatice făcute publice după declasificarea celor de dinainte de 1989 şi acoperă o perioadă de cotitură pentru România: primele alegeri libere, mineriadele din iunie 1990, vizita istorică a Regelui Mihai din 1992, reunificarea Germaniei, prăbuşirea URSS şi formarea CSI, menţionează sursa citată.
Mesajul Oanei Țoiu
Printre titlurile de dosare, păstrând ortografia originală a vremii, se numără: "Reacţii în URSS faţă de Revoluţia din 22 decembrie 1989"; "Reunificarea Germaniei (1990)"; "Relaţii bilaterale în legătură cu ex-regele Mihai"; "Tratat de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie cu URSS".
"Românii au dreptul să ştie cu adevărat istoria tranziţiei României. Prea multe lucruri au rămas prea mult timp nespuse, neclare şi în aerul închis al lipsei de informaţii pot creşte conspiraţiile şi neîncrederea. Transparenţa nu mai este doar despre trecut, ci despre lecţii învăţate şi baza de memorie colectivă pe care putem construi viitorul. Documentele despre cum s-a reaşezat politica externă a României după 1989 - cum am ieşit din alianţele cu URSS, cum ne-am poziţionat în prima mare criză post-Război Rece - aparţin istoriei şi cercetătorilor, societăţii, şi nu sertarelor din subsol. Deschidem, efectiv, arhiva diplomatică a tranziţiei care va aduce valoare adăugată la înţelegerea acestei perioade de istorie recentă. Documentele vizate nu mai au încadrarea de secret de stat de peste un deceniu însă din păcate au fost păstrate până acum departe de public ca secrete de serviciu. Schimbăm asta an cu an, şi vom continua acest proces, inclusiv cu paşi viitori de digitalizare şi publicare. O democraţie matură nu se teme de propria istorie ci o publică spre consultare cetăţenilor şi o studiază", a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, citată în comunicat.
Sunt exceptate de la declasificare materialele de cifru şi instrucţiunile privind cifrul de stat, precum şi documentele privind sediile şi paza misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, care vor fi evaluate separat, potrivit legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate.
Demersul continuă efortul de transparentizare instituţională prin care s-au declasificat documentele MAE elaborate până în decembrie 1989. Proiectul este disponibil în transparenţă pe pagina MAE, www.mae.ro, la secţiunea Transparenţă decizională (https://www.mae.ro/node/2011), mai precizează comunicatul .