Cinci ROMÂNI au MURIT în timp ce se întorceau din Grecia. ACCIDENT TERIBIL

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Patru tineri cu vârste cuprinse între 17-34 de ani, din judeţele Galaţi şi Iași, aflate în două maşini, şi-au pierdut viaţa în noaptea de sâmbătă spre duminică, în accidentul cumplit produs la Bădeana, în Vaslui. O a cincea persoană, de 19 ani, a murit în braţele medicilor de la spitalul din Bârlad.

Mai aveau cel mult două ore până acasă, când în maşina lor a intrat cu viteză un autoturism plin cu cinci tineri, care veneau de la discotecă. În total, cinci oameni au murit şi şapte au fost răniţi în accidentul de la Bădeana, care a declanşat planul roşu de intervenţie, relatează Observator.

Nenorocirea s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum european din Vaslui, în localitatea Bădeana, comuna Tutova.

Şoferul vinovat, Bogdan Cornel Topriceanu (31 ani), din comuna Gohor, judeţul Galaţi, se întorcea de la discotecă, alături de un grup de prieteni: Iulian Tofan (26 ani) din comuna Gohor, Maria Penghiş (17 ani) din comuna Priponeşti, elevă la Liceul Pedagogic din Bârlad, Gabriela Huzună (19 ani) din comuna Priponeşti şi sora acesteia din urmă, Mădălina, o adolescentă de 15 ani care tocmai susţinuse Evaluarea Naţională şi se pregătea de admiterea la liceu.

În urma impactului, patru dintre cei cinci tineri au murit, singura care a scăpat cu viaţă fiind adolescenta de 15 ani. Ea este, însă, în comă la spital.

 

Familii din Iaşi nenorocite după o depăşire inconştientă


Autoturismul în care a intrat maşina condusă de Bogdan Topriceanu era condus de Cătălin Spătaru, din Iaşi. Tânărul de 34 de ani, manager la o cunoscută firmă din domeniul IT, a murit pe loc, potrivit Ziarul de Iaşi.

Acesta se afla în autoturism cu soţia, Raluca Ana Moiseanu, care se află în comă, la spital, şi fetiţa, Daria Ioana, de 13 ani, care se află şi ea internată la spital în Iaşi, cu fractură gravă.

Alături de ei era o altă familie de manageri din zona IT ieşeană: Mihai Bondar şi soţia sa Elena Hîncu, cei doi fiind răniţi, în afara pericolului vital.

 

Din vacanţa în Grecia, la morgă


Cei cinci se întorceau din Grecia, dintr-un concediu pe insula Zakynthos, şi mai aveau două ore până acasă, la Iaşi, pe Canta, unde locuiau.

Cătălin, Adrian, Raluca şi Elena aveau o pasiune comună: călătoriile. Mergeau împreună în diverse colţuri ale lumii lume.

Imagini cu vacanţele petrecute de cele două cupluri în diverse zone ale lumii stau mărturie pe reţelele de socializare. Ultimele fotografii sunt chiar cu vancanţa din petrecută în Grecia. Cu o zi înainte de accident, tinerii împărtăşeau bucuria cursurilor de scuba diving urmate în Zakynthos.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel