China. Echipa OMS va vizita locul unde au apărut primele infecții COVID

Andreea Cosma |
Data publicării:

O echipă de experți a Organizației Mondiale a Sănătății, care investighează originile COVID-19 în centrul orașului chinez Wuhan, era așteptată să viziteze duminică piața Huanan, centru de comerț cu ridicata al fructelor de mare unde a fost detectat inițial noul coronavirus, relatează Reuters.

Accesul publicului la piață - acum păzită în permanență - a fost sever restricționat de când a fost închisă, la începutul anului trecut.

Unii diplomați chinezi și mass-media de stat au spus că piața nu este locul de origine al pandemiei și au sprijinit teoriile conform cărora virusul ar putea fi originar în altă țară.

La 31 decembrie 2019, după ce patru cazuri de pneumonie misterioasă au fost legate de piață, aceasta a fost închisă peste noapte.

Experții spun că piața Huanan joacă încă un rol în urmărirea originii virusului, deoarece primul grup de cazuri a fost identificat acolo.

După o perioadă de carantină de două săptămâni care s-a încheiat joi, echipa OMS va vizita laboratoare, piețe și spitale din Wuhan.

Nu a fost anunțat un itinerar exact, dar OMS a declarat că echipa intenționează să viziteze piața Huanan și Institutul de Virologie Wuhan.

Investigația OMS din Wuhan a fost afectată de întârzieri, îngrijorare privind accesul și disputele dintre China și Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel