Potrivit datelor centralizate de Asociația Producătorilor de Legume din Elveția, anul trecut cel puțin 28.000 de persoane au lucrat sezonier în agricultură. Cei mai mulți dintre aceștia vin din țări est-europene - Polonia, România și Portugalia fiind principalele surse de forță de muncă. Cu toate acestea, autoritățile elvețiene nu dețin cifre exacte și nici o imagine completă a condițiilor de lucru din acest sector.
Matija Nuic, directorul Asociației Producătorilor de Legume, recunoaște că munca este dură, zilele pe câmp sunt lungi, iar recompensele financiare nu reflectă întotdeauna efortul depus. Programul de lucru uzual este de 55 de ore pe săptămână, dar în sezonul de vârf se poate ajunge chiar la mai mult. În schimb, un muncitor sezonier primește, în medie, 3.450 de franci elvețieni brut pe lună. Totuși, din această sumă se scad, de regulă, 990 de franci pentru cazare și hrană, care sunt asigurate de angajator.
Asta înseamnă că, în realitate, muncitorul rămâne cu circa 2.460 de franci elvețieni (aproximativ 12.800 de lei) pe lună - o sumă care poate părea mare pentru standardele din România, dar care în Elveția este considerată modestă, mai ales dacă ținem cont de munca fizică solicitantă și de lipsa protecției sociale solide.
Muncitorii din agricultură din Elveția, fără protecție socială
Mai mult, muncitorii agricoli sezonieri nu beneficiază de aceeași protecție legislativă ca angajații din alte sectoare. Agricultura nu intră sub incidența completă a legislației muncii din Elveția, iar regulile diferă de la canton la canton, sub forma așa-numitelor contracte standard. Acestea nu sunt însă obligatorii, ceea ce înseamnă că angajatorii și angajații pot negocia alte condiții, chiar dacă acestea sunt dezavantajoase pentru lucrători. Practic, angajatorul are o marjă largă de libertate în a decide salariul, programul sau condițiile de muncă.
Într-o încercare de a îmbunătăți situația, Asociația Producătorilor de Legume propune o limitare a programului de lucru la maximum 49,5 ore pe săptămână. Unele cantoane au adoptat deja această măsură, iar în unele zone a fost introdus lucrul în ture. Totuși, paradoxal, unii muncitori nu sunt încântați de reducerea programului. Mulți dintre ei preferă să muncească cât mai mult într-un timp scurt, pentru a economisi bani și a se întoarce rapid acasă.
„Această problemă ar putea fi rezolvată dacă s-ar introduce un salariu orar mai mare”, spune Nuic. Însă o astfel de măsură presupune o reacție în lanț: comercianții ar trebui să plătească mai mult producătorilor, iar consumatorii ar trebui să accepte prețuri mai mari pentru legume și fructe. Cu alte cuvinte, echitatea socială vine cu un cost, iar acest cost trebuie asumat colectiv.
Pe de altă parte, marile lanțuri de distribuție din Elveția par să evite răspunderea. Migros, unul dintre giganții din retail, a transmis că responsabilitatea privind condițiile de muncă revine companiilor și asociațiilor. Coop, un alt mare jucător, afirmă că se așteaptă ca autoritățile elvețiene să stabilească și să impună condiții-cadru eficiente.
Elvețienii ar plăti mai mult pentru produse unde muncitorii nu sunt exploatați
În ceea ce privește agricultura ecologică, eticheta „bio” nu aduce neapărat condiții de muncă mai bune. Biosuisse, organizația umbrelă a fermelor ecologice din Elveția, impune respectarea legislației și a directivelor de bază, însă nu cere în mod obligatoriu standarde mai ridicate. „Ne concentrăm mai mult pe sudul Europei, unde condițiile de muncă sunt și mai proaste”, explică David Herrmann, purtător de cuvânt al Biosuisse. Organizația a început de curând să revizuiască condițiile din fermele ecologice din sudul Europei, dar nu exclude să impună criterii mai stricte și în Elveția. „Doar că acest lucru ar presupune costuri suplimentare”, admite Herrmann.
Există totuși semnale că elvețienii ar fi dispuși să plătească mai mult pentru produse provenite din comerț echitabil. Vânzările record înregistrate de marca Max Havelaar - eticheta elvețiană de comerț echitabil - arată că există o categorie de consumatori sensibili la condițiile în care sunt produse bunurile. Însă acest comportament este mai frecvent în cazul mărfurilor importate din țări în curs de dezvoltare decât în cazul legumelor și fructelor locale, pentru care opțiunile din magazine sunt limitate.
Așadar, românii care lucrează în agricultura elvețiană, chiar dacă reușesc să strângă câteva mii de franci într-un sezon, o fac cu prețul unui efort fizic uriaș, în condiții incerte, fără garanții solide și în baza unor contracte care le pot fi oricând modificate. Munca lor este indispensabilă, dar rămâne, de multe ori, invizibilă și subapreciată. Iar schimbarea reală nu va veni decât atunci când întreaga societate - de la producători, la comercianți și consumatori - va fi dispusă să acorde o valoare reală muncii din spatele produselor pe care le punem în coșul de cumpărături.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
