Ce poți să mănânci dintr-o piață din China cu doar 23 de lei. Vloggerul român Ceanu este șocat: „Mâncăm cinci oameni de aici!”

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce poți să mănânci dintr-o piață din China cu doar 23 de lei. Vloggerul român Ceanu este șocat: „Mâncăm cinci oameni de aici!” / Foto: Captura Youtube
Ce poți să mănânci dintr-o piață din China cu doar 23 de lei. Vloggerul român Ceanu este șocat: „Mâncăm cinci oameni de aici!” / Foto: Captura Youtube

Cunoscutul influencer chinez Ceanu a șocat internetul cu prețurile extrem de mici dintr-o piață din China: a cumpărat peste 10 feluri de mâncare cu doar 23 de lei. 

Vloggerul chinez, Ceanu Zheng, născut la Deva și cunoscut în România pentru conținutul său online, a avut o întâlnire emoționantă în China - s-a reunit cu mama sa după 10 ani de separare. Tânărul a călătorit în China special pentru a o vizita pe mama sa și o parte din familia lui. Cea care i-a dat viață a ales după mulți ani în România să se întoarcă în China, dar vorbește încă fluent limba română.

 

Ce a mâncat vloggerul în China

 

Întâlnirea a fost marcată de o experiență culinară autentică. Ceanu și mama sa au mers într-o piață locală, unde au savurat micul dejun, format dintr-o varietate de preparate tradiționale chinezești. Pe masă au fost aduse 15 feluri de mâncare, cunoscute sub numele de "mâncare mică" în China, specifice micului dejun în țara asiatică. Printre preparate s-au numărat diverse supe, ouă fierte, gogoși, paste, și chiar un preparat specific chinezesc pentru pachețelul școlar.

Printre preparatele apreciate de Ceanu s-au numărat supa de carne de porc în aluat, un fel de tortellini, pe care mama lui o pregătea când era mic. Acesta a mai gustat un fel de supă de fasole roșie, o supă de alune și o supă cu fasole verde cu gheață pe care chinezii o consumă în zilele foarte călduroase pentru a nu face insolație. A mai testat ouă gătite în ceai și sos de soia, un tip de gogoși specifice zonei, paste cu un sos asemănător cu sosul Teriyaki și un preparat specific chinezesc pentru pachețelul școlar, constând în orez cu carne de porc înfășurat într-o frunză mare.

Majoritatea felurilor de mâncare au luat nota 10. Însă, ceea ce l-a uimit cel mai mult pe vloggerul român a fost prețul final al mesei. Toate preparatele au costat doar 23 de lei românești, o sumă considerată aproape nesemnificativă în comparație cu prețurile din România.

„Nu-mi vine să cred, am mâncat cinci oameni din banii aceștia”, a exclamat Ceanu.

Comentariile de pe rețelele sociale au reflectat această mirare, mulți români fiind surprinși de diferența semnificativă de prețuri între cele două țări. 

„În România bei doar o cafea cu 23 de lei”, scrie cineva.

„Masa aia ar fi costat 200 de lei, în România”, mai adaugă o persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel