După furtuna Leonardo, Spania și Portugalia se confruntă cu noi ploi puternice. Furtuna Marta lovește cu forță
07 Februarie 2026
Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, suspecţii aveau circa 70 de grame de bijuterii din metal comun, pe care le-au prezentat ca fiind din aur la o casă de amanet şi schimb valutar.
„Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au continuat cercetările privind săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune”, precizează IPJ Argeş.
După audieri, cei trei bărbaţi, cu vârste între 29 şi 44 de ani, toţi din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentaţi în faţa procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.