Clienții celei mai mari bănci comerciale din Etiopia au retras milioane de euro după o defecțiune la bancomat
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut de poliţişti pentru că, după ce a găsit pe stradă un card bancar, a efectuat mai multe plăţi cu acesta. Bărbatul din Alba Iulia, care era sub control judiciar pentru alte fapte, a provocat un prejudiciu total de 800 de lei.
Poliţiştii din cadrul Alba Iulia au identificat şi reţinut joi un tânăr, de 20 de ani, din Alba Iulia, care este bănuit de săvârşirea infracţiunilor de însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
„La data de 6 octombrie 2021, acesta ar fi găsit, pe o stradă din cartierul Cetate al municipiului Alba Iulia, un card bancar, pe care, în loc să îl predea autorităţilor sau persoanei care l-a pierdut, l-ar fi utilizat, la diverşi comercianţi, efectuând un număr de 12 plăţi, cu valori mai mici de 100 de lei. Prejudiciul total cauzat este în valoare de 800 de lei”, se precizează în comunicat.
Tânărul era cercetat sub control judiciar pentru alte fapte penale, în principal furturi, săvârşite în lunile august şi septembrie. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Explozia de la Torino a fost un act de răzbunare la adresa unei românce. Autorul a fost arestat
Bogdan Bolojan /
05 iul 2025, 19:48
Tragedia care a zguduit orașul Torino în noaptea de 30 iunie capătă contururi tot mai clare, iar datele anchetei confirmă o ipoteză cutremurătoare: explozia violentă dintr-o clădire de locuințe de pe via Nizza 389 ar fi fost provocată intenționat, ca gest de răzbunare personală, iar ținta ar fi fost o femeie de naționalitate română. În urma deflagrației, un tânăr italian în vârstă de 33 de ani, Jacopo Peretti, și-a pierdut viața, iar alte cinci persoane au fost rănite, printre care o fetiță de 6 ani și un băiat de 12 ani.