Cât de bolnavă este Regina Elisabeta? Și-a anulat apariția la toate evenimentele

Narcis Popa |
Data publicării:

Regina Elisabeta pare să nu treacă prin momente tocmai bune. Acesta și-a anulat aparițiile la mai multe evenimente în ultimele luni. 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va lipsi de asemenea de la petrecerile din grădina regală de anul acesta. Alți membri ai Familiei Regale îi vor ține locul Reginei, a anunțat Palatul Buckingham, citat de BBC.

Regina, care are 96 de ani și probleme de mobilitate, și-a redus mai multe angajamente în ultimele luni.

De obicei, peste 30.000 de persoane sunt invitate în fiecare an la Palatul Buckingham sau la Palatul Holyroodhouse.

Un purtător de cuvânt al Palatului a declarat că detaliile cu privire la membrii familiei regale care vor participa vor fi anunțate ulterior.

Primele petreceri din ultimii trei ani, organizate la Palatul Buckingham

 

Prima petrecere în grădină din anul Jubileului de Platină al Reginei va avea loc miercurea viitoare la Palatul Buckingham, urmând altele pe 18 și 25 mai, precum și pe 29 iunie la Palatul Holyroodhouse, reședința sa oficială din Edinburgh.

Din cauza pandemiei, este pentru prima dată în ultimii trei ani când publicul a fost invitat la casa reginei pentru petrecerile din grădină.

Petrecerile sunt folosite de Palatul Buckingham pentru a recunoaște și recompensa serviciile publice, invitații fiind nominalizați de o rețea de sponsori, inclusiv lord-locotenenți, departamente guvernamentale, forțele armate și grupuri religioase, relatează Mediafax. 

Regina Elisabeta, aproape retrasă din viața publică. Aniversarea a 96 de ani, una foarte discretă

 

Regina Elisabeta II-a a sărbătorit joi împlinirea a 96 de ani în atmosfera intimă a domeniului regal de la Sandringham, la aproximativ 200 de kilometri de Londra, în timp ce londonezii şi-au serbat suveranul cu salve de tun şi cu fanfare militare care i-au cântat "Happy Birthday!", transmit AFP şi Reuters.

Acum în mare parte retrasă din viaţa publică din cauza unor probleme de mobilitate, suverana, care a depăşit în luna februarie borna de 70 de ani pe tronul Regatului Unit, a ales să-şi petreacă ziua de naştere departe de tumultoasa Londră.

Conform presei britanice, ea a petrecut câteva zile la Wood Farm, un conac relativ modest dar foarte îndrăgit de soţul său, prinţul Philip, care a murit în urmă cu un an la vârsta de 99 de ani.

Singura "apariție" a Reginei, într-o fotografie publicată de Casa Regală



Cu toate acestea, sute de susţinători ai Casei Regale s-au adunat în faţa Castelului Windsor (vestul Londrei), reşedinţa obişnuită a reginei. Membrii unei fanfare militare din rândul celui mai vechi regiment britanic, Coldstream Guards, îmbrăcaţi în tradiţionalele tunici roşii şi cu căciuli negre din blană de urs au interpretat "Happy Birthday!" pentru regină, iar la ora prânzului au fost trase câteva salve de tun. În celebrul Hyde Park o altă fanfară i-a cântat reginei "La mulţi ani!".

Cu această ocazie Palatul Buckingham a publicat o fotografie în care suverana apare îmbrăcată cu o haină verde închis şi ţinând de căpăstru doi ponei albi din rasa englezească Fell, în grădinile de la Windsor. Fotografia înfăţişând-o pe regină alături de cei doi ponei a fost realizată în martie pe domeniul Castelului Windsor de fotograful Henry Dallal, care este şi autorul portretului oficial al reginei de la împlinirea vârstei de 90 de ani. În stânga suveranei este poneiul Bybeck Nightingale, iar în dreapta, Bybeck Katie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel