Un număr de 17 victime au fost preluate de echipajele de ambulanță și duse la spital după carambolul în care au fost implicate peste 20 de mașini, produs pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia.
Potrivit ISU Constanța, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite.
Între victime sunt și trei copii.
Se pare că toate victimele sunt conștiente și cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului.
Citeşte şi: PLAN ROȘU de intervenție. Carambol pe Autostrada Soarelui, pe drumul spre mare. 49 de mașini, implicate în coliziune
Zeci de mașini sunt implicate în accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Litoral.
Se pare că accidentul în lanț s-ar fi produs pe fondul vizibilității reduse, în zonă fiind ceață densă.
La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Germania elimină traducerea în limba română a broșurii pentru venitul minim garantat: "E invitație la turism social"
Bogdan Bolojan /
16 aug 2025, 19:09
Agenția Federală pentru Muncă din Germania a anunțat că nu va mai oferi broșura informativă despre Bürgergeld – echivalentul german al venitului minim garantat pentru cetățeni - în mai multe limbi străine, inclusiv în română. Decizia vizează documentele explicative de două pagini, care până acum erau disponibile în arabă, bulgară, engleză, franceză, farsi (persană), română, rusă, ucraineană și turcă, oferind informații esențiale despre eligibilitate și costurile acoperite de stat.