Camion, oprit la frontiera României. Șoferul a prezentat acte false pentru mastodont

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
camion oprit la frontiera soferul avea acte false
camion oprit la frontiera soferul avea acte false

Un camion cu remorcă au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați în urma identificării suspecții de fals a certificatelor de înmatriculare a acestora. Incidentul a fost consemnat ieri, 28 februarie curent. 

Pe direcția intrare în Republica Moldova, în punctul de trecere Giurgiulești-Galați, pentru efectuarea formalităților de control s-a apropiat un camion de model Volvo FH Truck, cu remorcă de model Schimtz, ambele înmatriculate în Federația Rusă. 

La volanul ansamblului de vehicule, se afla un moldovean, în vârstă de 29 de ani, domiciliat în orașul Vulcănești, care era angajat ca șofer la o firmă transportatoare din Rusia. Acesta transporta din Turcia materie primă textilă, urmând să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, având ca destinație Federația Rusă. Conducătorul auto a prezentat la control toate actele necesare, iar în procesul de verificare a actelor s-a stabilit că certificatele de înmatriculare, atât a camionului cât și a remorcii prezintă indici vizibili de falsificare. 

Audiat despre cele depistate, șoferul a declarat că nu cunoaște nimic, fiind sigur de veridicitatea actelor de călătorie cu care circula.  Ca urmare, conform procedurilor legale, certificatele de înmatriculare au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, pe caz fiind întocmit proces-verbal de audiere și constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel