Bursa „Mircea Eliade” pentru tinerii cercetători români

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Secțiunea de Științe Umaniste a ICUB și „Centrul de Excelență în Studiul Imaginii” din cadrul Universității din București au deschis competiția pentru Bursa „Mircea  Eliade”. 

Grantul se  acordă  de  către  Rectorul  Universității  din  București  pentru studierea și pregătirea pentru publicare a textelor și documentelor inedite ale lui Mircea  Eliade, aflate în principal la Biblioteca Universității din Chicago și în diverse alte fonduri de arhivă și biblioteci din SUA și Europa.

Candidaturile pentru competiția în curs pot fi depuse online până la 15 octombrie 2020. 

Bursa „Mircea Eliade” se adresează candidaților care au deja titlul de doctor, obținut cu maximum șapte ani până la momentul depunerii aplicației, și care să fi făcut deja dovada capacității de a lucra cu succes ca cercetători independenți. De asemenea, aceștia trebuie să fie familiari cu viața și opera lui Mircea Eliade, să cunoască limbile română și engleză la nivel avansat și să aibă cel puțin cunoștințe de bază cu privire la istoria religiilor și cultura română modernă.

Bursa este oferită pentru o perioadă de 12 luni și poate fi prelungită până la trei ani, în baza unor evaluări de parcurs și în funcție de dezvoltarea cercetării.

Coordonatorul științific al bursei „Mircea  Eliade” este prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, director al „Centrului de Excelență în Studiul Imaginii” din cadrul Universității din București.

S

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel